11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăMoțiunea simplă împotriva ministrului Cîmpeanu, dezbătută astăzi

Moțiunea simplă împotriva ministrului Cîmpeanu, dezbătută astăzi

Camera Deputaţilor dezbate astăzi moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, urmând ca votul final să fie dat în şedinţa de miercuri.

Moţiunea simplă este intitulată “Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” şi a fost semnată de 52 de deputaţi USR.

Deputaţii USR au susţinut, în moţiune, că Sorin Cîmpeanu este singurul responsabil de “dezastrul învăţământului din România”.

“Sfârşitul de an şcolar este, pentru toţi cei implicaţi în învăţământ, momentul în care tragem linie în catalog. A venit clipa unui bilanţ serios pentru au sector care are acelaşi om la cârmă începând din decembrie 2020. Ministerul Educaţiei a fost condus neperturbat de Sorin Mihai Cîmpeanu. De aceea, domnia sa este singurul responsabil pentru dezastrul în care se afundă învăţământul din România. Nimic nu ne poate şterge din minte momentul în care, cu o indiferenţă asumată, Sorin Cîmpeanu declara public că învăţământul românesc a ajuns la ‘un minim istoric'”, se arată în moţiunea simplă.

Deputaţii USR susţin că Sorin Cîmpeanu “are corigenţe pe linie la toate materiile din portofoliul Ministerului”.

“Aşa cum ştie toată lumea care a trecut prin şcoală, la trei corigenţe rămâi repetent. Ministrul Cîmpeanu nu are o corigenţă, nu are nici trei. Are corigenţe pe linie la toate materiile din portofoliul Ministerului Educaţiei. Cu toate acestea, corigentul Cîmpeanu nu se teme că va fi repetent sau – cine ştie – exmatriculat. De ce? Pentru că, aşa cum s-ar spune în şcoală, are pile la director”, se mai menţionează în text.

În moţiune se arată că ministrul este corigent la alocarea bugetară, bugetul Educaţiei fiind la un minim istoric.

USR susţine că, în 2022, bugetul Educaţiei este 2,28% din PIB, aproape jumătate cât a promis Cîmpeanu în noiembrie 2021.

“Pentru că nu se poate face şcoală în România cu banii ăştia, tot ce face Cîmpeanu este să bage adânc mâna în buzunarele părinţilor şi ale cadrelor didactice. Cîmpeanu este cel responsabil pentru menţinerea educaţiei în zona de subfinanţare conică, pentru că părinţii completează necesarul şcolii cu contribuţii din fondul clasei, iar învăţătorii şi profesorii cumpără deseori materiale didactice pe banii lor, şi aşa puţini”, se mai precizează în document.

USR adresează, în moţiune, un apel către parlamentari ca, “transpartinic”, să participe la “construcţia unui sistem de învăţământ cu adevărat modern, cu şcoli în care elevii şi profesorii să vină cu plăcere”.

De asemenea, USR solicită Guvernului să ia măsuri reparatorii urgente şi anume: refacerea metodologiei de finanţare în aşa fel încât banii europeni să ajungă cu adevărat la comunităţile marginalizate, regândirea programului anunţat “Masă sănătoasă în şcoli” în aşa fel încât de masa caldă să beneficieze toţi preşcolarii şi elevii, nu doar cei de gimnaziu, mai cu seamă cei din şcolile din comunităţile defavorizate.

USR mai cere realizarea unor norme metodologice care să facă transportul elevilor între localitatea de domiciliu şi cea în care sunt şcolarizaţi cu adevărat gratuit, precum şi realizarea planurilor-cadru, care au ajuns să aibă vârste istorice, pe baze adaptate realităţii din 2022.

Grupul deputaţilor USR solicită, în moţiune, demiterea imediată a ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu, susţinând că acesta este “cel care poartă responsabilitatea pentru dezastrul în care se afundă învăţământul din România”. 

Citește și:

Ministerul Educației a premiat delegația României de la GIMNAZIADA 2022

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă