7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăMinistrul Sorin Cîmpeanu vrea o nouă lege a educației

Ministrul Sorin Cîmpeanu vrea o nouă lege a educației

Potrivit ministrului, o astfel de lege va putea fi elaborată prin consultarea tuturor forţelor politice şi a celor implicaţi în sistemul de educaţie.

„O lege a educaţiei care să păstreze tot ceea ce este bun din reglementările anterioare, dar să asigure şi coerenţă, să asigure şi adecvarea la nevoile societăţii anului 2021 şi anilor următori cred că este absolut necesară. Această lege va trebui să fie elaborată cu o consultare foarte inteligent organizată a tuturor forţelor politice, a tuturor celor implicaţi în educaţie – profesori, părinţi, elevi, angajatori. (…) Ideea este de abordare responsabilă a acestor lucruri, de consultare cu toţi cei implicaţi în aşa fel încât ea să nu mai fie schimbată”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marţi, într-o emisiune la Realitatea Plus.

Ministrul a afirmat că au existat pierderi incontestabile în educaţie, în această perioadă de pandemie, şi că sunt necesare acţiuni remediale.

„Sunt deja 300 de zile de când traversăm această criză sanitară, au fost pierderi pentru sistemul de educaţie. Sunt pierderi incontestabile în sistemul de educaţie. Aceste pierderi vor trebui să fie recuperate prin acţiuni remediale. Pentru acţiuni remediale ai nevoie de prezenţă faţă în faţă în şcoală. Ai nevoie de o solidaritate între părinţi, elevi, mai mare decât oricând. (…) Pe viitor va trebui să reţinem, va trebui să utilizăm competenţe digitale pe care le-au deprins atât profesorii cât şi elevii şi să le utilizăm acolo unde ele pot fi utilizate. Sunt domenii şi discipline în care pot fi utilizate mai mult, sunt domenii şi discipline în care pot fi utilizate mai puţin, după cum sunt domenii specifice în care este foarte greu de imaginat în momentul actual o predare corectă şi eficientă în regim online. Acolo unde s-a văzut că se poate trebuie păstrat acest lucru”, a subliniat ministrul.

Cele mai citite

Se desumflă balonul Green Deal!

În România nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă