26.9 C
București
miercuri, 10 august 2022
AcasăȘtirile zileiPoliticăMesajul lui Ciucă, la manifestările comemorative de la Mărășești

Mesajul lui Ciucă, la manifestările comemorative de la Mărășești

Premierul Nicolae Ciucă, prezent la manifestările comemorative de la Mausoleul de la Mărăşeşti, a afirmat că România a ales drumul său, este parte a civilizaţiei occidentale şi nu va părăsi acest drum, având obligaţia „să reziste împotriva acţiunilor şi discursurilor radicale, populiste sau revizioniste”.

„România a ales drumul său, este parte a civilizaţiei occidentale, este un stat democratic care a făcut eforturi uriaşe să ajungă un partener de încredere în rândul societăţii occidentale. Nu vom părăsi acest drum, pentru că este drumul nostru istoric. În astfel de momente, avem nevoie să exprimăm cu tărie valorile în care credem şi pe care le împărtăşim, alături de ţările partenere. Cu aceeaşi perseverenţă a înaintaşilor noştri, avem obligaţia să rezistăm astăzi pentru a proteja şi a îmbogăţi valorile democratice împotriva acţiunilor şi discursurilor radicale, populiste sau revizioniste. Ele urmăresc să genereze ură şi violenţă în cadrul societăţilor libere, au ca scop se divizeze şi să anuleze capacitatea noastră de mobilizare în faţa provocărilor”, a spus Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul a subliniat că trebuie cinstit şi protejat ce s-a câştigat prin jertfă şi anume libertatea de a decide soarta.

„În urmă cu un secol, România s-a salvat şi s-a întărit în urma jertfei supreme a soldaţilor români, care ne-au lăsat pildă iubirea de ţară, ne-au lăsat moştenire lecţia speranţei, a încrederii şi a îndârjirii de a rezista şi de a triumfa în faţa unui destin dificil. O parte din acea determinare care a făcut posibilă existenţa României ca stat unitar trebuie să o regăsim astăzi în fiecare dintre noi, indiferent dacă trăim în ţară sau în străinătate, indiferent de credinţele noastre personale şi indiferent de diferenţele de opinie dintre noi. Este datoria noastră să cinstim şi să protejăm ceea ce se câştigat prin jertfă: libertatea de a decide soarta. Acum, în numele eroilor noştri, trebuie să protejăm această libertate cu perseverenţă şi îndârjire pentru a onora trecutul şi pentru a asigura viitorul. Dumnezeu să îi odihnească pe cei căzuţi şi să îi ocrotească pe români. Cinste şi onoare memoriei lor”, a declarat premierul.

În discursul său, Nicolae Ciucă a făcut referire şi la războiul din Ucraina, un conflict care „a influenţat şi va influenţa de acum înainte viaţa noastră şi toate marile decizii”.

„Războiul este cea mai mare tragedie prin care poate trece un popor. Nu departe de graniţele noastre, un alt popor rezistă eroic în faţa unei agresiuni nejustificate, greu de înţeles şi cu consecinţe şi mai greu de evaluat. Odată declanşat acest război al Rusiei împotriva Ucrainei, a influenţat şi va influenţa de acum înainte viaţa noastră şi toate marile decizii. Acest război are un impact uriaş în plan politic, economic şi social. Ne aflăm într-un moment de cumpănă istorică. De modul în care gestionăm acum crizele generate de acest conflict armat depind viitorul şi bunăstarea noastră viitoare. Din fericire, nu suntem singuri. Apartenenţa României la Uniunea Europeană reprezintă garanţia stabilităţii economice, iar apartenenţa la NATO reprezintă garanţia siguranţei şi securităţii noastre”, a subliniat premierul.


Şeful Executivului a fost prezent, la Mausoleul de la Mărăşeşti, la manifestările prilejuite de comemorarea a 105 ani de la luptele din Primul Război Mondial, în vara anului 1917.

Citește și:

Iohannis, mesaj la manifestările comemorative de la Mărășești

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ce se întâmplă dacă nu îți repari la timp sistemul de evacuare al automobilului

Sistemul de evacuare al unei mașini servește la eliminarea în exterior a gazelor rezultate în urma arderii combustibililor. Dacă, în timpul mersului, mașina devine...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 168: țara vecină spune că Moscova dorește racordarea centralei din Zaporojie la Crimeea

UPDATE, ora 09:44: Conflictul cu Rusia nu se va încheia până când Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, care a fost anexată de Moscova,...

Se lărgește prăpastia dintre bogați și săraci în școala românească

Mulți ani s-a vorbit în spațiul public despre cele două Românii din școli: fandoseala odraslelor politicienilor sau oamenilor de afaceri cu background suspect și...
Ultima oră
Pe aceeași temă