13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban a dat replica celui care i-a spus că nu are...

Ludovic Orban a dat replica celui care i-a spus că nu are vedete alături

Preşedinte Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a afirmat că a fost deranjat de afirmaţia unui coleg care a spus că liderul liberal nu a avut nicio vedetă alături de el la depunerea candidaturii pentru preşedinţia partidului.

Orban a declarat, miercuri, la Galați, că pentru el fiecare membru PNL e o vedetă şi că partidul nu este împărţit între vedete şi nevedete”.

„M-a deranjat foarte mult ce a spus un coleg de-al meu, vedetă, venită de curând în partid, care făcea mişto de mine când mi-am depus candidatura: da, dar nu a avut nicio vedetă pe lângă el. Adică cum, PNL e împărţit între vedete şi nevedete?  Pentru mine fiecare membru al PNL e o vedetă, e un membru al marii familii, fiecare membru chiar dacă nu are notorietatea, cunoaşterea naţională pe care o poate da un pic de slipici sau cariera anterioară de multe ori nemeritată, asta nu înseamnă că nu e valoros. Avem membri respectaţi în comunitate, avem primari care au făcut performanţă, fiecare în comunitatea lui locală, avem profesionişti în fiecare domeniu de activitate, care sunt apreciaţi şi care au făcut lucruri frumoase pentru oameni şi care ne aduc voturi şi ne cresc încrederea în PNL. Un PNL nu e o mână de vedete care astăzi spun una la televizor şi mâine spun alta”, a afirmat Ludovic Orban.

Liderul PNL nu a dat numele celui care a făcut afirmația. O vedetă de televiziune intrată relativ recent în PNL este însă Rareș Bogdan.

Citește și: Dispută între doi foști prim-miniștri. Ludovic Orban contra lui Emil BocDispută între doi foști prim-miniștri. Ludovic Orban contra lui Emil Boc

Cele mai citite

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă