13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăLider PSD: Referendumul pentru familie este o „repetiție cu costume” pentru europarlamentare

Lider PSD: Referendumul pentru familie este o „repetiție cu costume” pentru europarlamentare

„Decizia Parlamentului României de a organiza un referendum pe data de 7 octombrie este un eveniment pe care noi îl considerăm ca o “repetiţie cu costume” a alegerilor europarlamentare din primăvara anului viitor. Trebuie să recunoaştem că nu este o iniţiativă a PSD, ci este o iniţiativă a societăţii civile, care a întrunit un număr de peste 3 milioane de semnături, o iniţiativă a bisericii, pe care noi am hotărât să o susţinem, cu toată forţa de care dispune Partidul Social Democrat. Şi nu pot fi de acord cu cei care susţin că PSD, pentru că susţine familia tradiţională, este un partid învechit”, a afirmat Mocioalcă.

Preşedintele PSD Caraş-Severin a avut, joi, o întrevedere cu mai mulţi primari PSD, în care s-au discutat chestiuni organizatorice în vederea obţinerii unui procent cât mai bun în ceea ce priveşte rezultatul referendumului din 7 octombrie.

„Ne dorim un procent cât mai mare, peste 30%, cât este limita pentru care acest scrutin numit referendum să poată fi validat. Va fi chiar şi o implicare financiară, având în vedere că nu mai avem mandatar financiar, cheltuielile fiind ale partidului”, a precizat deputatul Ion Mocioalcă.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă