12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăLiber la angajări la stat în următoarele șase luni! Anvelopa salarială va...

Liber la angajări la stat în următoarele șase luni! Anvelopa salarială va fi respectată

Premierul Florin Cîțu spune că anvelopa salarială va fi respectată chiar și în aceste condiții.

Ordonanţa de urgenţă 183/2020 are ca obiect de reglementare instituirea, prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea nr. 55/2020, a posibilităţii desfăşurării, pe durata stării de alertă, a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al celorlalte instanţe judecătoreşti, al parchetelor şi din sistemul de probaţiune, precum şi pentru ocuparea posturilor vacante de specialitate din cadrul Curţii de Conturi a României. Deputaţii au decis ca să poată fi scoase la concurs posturile vacante din instituţii şi autorităţi publice, pe o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a OUG.

„Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se pot desfăşura concursurile pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante şi temporar vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu încadrare în sumele aprobate în buget pentru anul 2021″, prevede textul adoptat de deputaţi.

Amendamentul, introdus de membrii Comisiei pentru muncă şi adoptat de plen, este motivat prin faptul că „volumul şi complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul administraţiei publice impun ocuparea cu celeritate a posturilor vacante”.

„De asemenea, trebuie precizat că administraţia publică se confruntă cu un număr mare de pensionări şi plecări din sistem, iar în ultimul an ocuparea posturilor a fost suspendată, ceea ce face necesară această măsură, de ocupare a posturilor vacante şi temporar vacante”, se precizează în raportul comisiei.

Întrebat dacă aprobarea în Parlament a unei legi care oferă posibilitatea desfăşurării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în instituţiile şi autorităţile publice va duce la creşterea cheltuielilor cu salariile în buget, premierul Florin Cîţu a spus: „Nu. Se vor angaja în anvelopa salarială pe care am angajat-o în buget. Asta nu înseamnă neapărat că vor fi cheltuieli mai mari de personal, doar că pot să angajeze şi, dacă se păstrează în anvelopa salarială, foarte bine”. 

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă