17.9 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Lazlo Tokes: numirea procurorului Răzvan Horațiu Radu ca secretar general M.J., un eveniment șocant!

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, László TŐKÉS, prezintă dovezile că Răzvan – Horațiu Radu, este cea mai șocantă alegere pentru funcția de secretar general al MJ. Prezentăm mai jos, LUAREA  DE POZIŢIE cu privire la Reacţia Asociaţiei „21 Decembrie 1989” :

 

”Consiliul Director al Asociaţiei „21 Decembrie 1989” a formulat relativ recent, în calitate de organ colectiv, o reacţie cu privire la un eveniment şocant. Şi anume la faptul că dl. Ion Stelian, ministrul justiţiei l-a numit în funcţia de secretar general al Ministerului Justiţiei pe dl. procuror Rǎzvan-Horaţiu Radu, care în calitate de agent guvernamental (al statului) român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a apărat în anul 2011 ‒ în Cauza Vlase şi în alte dosare similare ‒ în mod părtinitor infractorii, care au săvârşit crime în masă în luna decembrie a anului 1989. Acest caz scandalos este cu atât mai grav, cu cât şi Alianţa 2020 USR–PLUS, alcătuită din formaţiunile politice Uniunea Salvaţi România (USR) şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) devine ‒ în mod indirect ‒ complice în prezenta chestiune, deoarece numirea a fost făcută de ministrul de justiţie desemnat tocmai de alianţa electorală amintită.

     În contextul de faţă, trebuie ştiut că în procesul demarat de soţii Niculae şi Elena Vlase din Braşov, al cărui obiect a fost uciderea fiului lor Nicuşor, CEDO a condamnat fără echivoc statul român, fiindcă organele competente ale acestuia nu au făcut dreptate nici după 22 de ani în cauza referitoare la uciderea tânărului; ba mai mult, au închis dosarul pe motivul prescripţiei faptei. În contrast cu cele arătate, CEDO şi-a bazat sentinţa de condamnare a statului român pe Articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care postulează dreptul la viaţă, invocând totodată şi argumentul că uciderea persoanelor civile nevinovate reprezintă o crimă împotriva umanităţii, fiind ca atare imprescriptibilă.

     În reacţia Asociaţiei „21 Decembrie 1989” ‒ care a fost, de asemenea, reclamantă în procesul derulat la CEDO ‒ se arată că fostul agent guvernamental Rǎzvan-Horaţiu Radu „a încercat muşamalizarea celor mai grave crime din istoria recentă a României”. Asociaţia prezidată de dl. Teodor Mǎrieş consideră că prin prestaţia sa în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dl. Radu a încălcat Constituţia României. În plus, califică situaţia în care se află actualmente România ca fiind deosebit de gravă, având în vedere faptul că statul român nu a făcut dreptate în cauza crimelor comise în 1989, nici după 32 de ani de la evenimente, deşi propriile sale legi şi dispoziţiile emise de CEDO solicită acest lucru.

     Avocatul şi politicianul numit în înalta funcţie din cadrul Ministerului Justiţiei s-a apărat într-o manieră arogantă şi cinică în privinţa acuzelor ce i s-au adus, afirmând că ‒ în calitate de agent guvernamental ‒ el „a apărat doar interesele statului român” în faţa instanţei europene.

     Ca fost preot al Parohiei Reformate din Timişoara, cunoscut ca fiind locul de unde a pornit în data de 15 decembrie 1989 revolta populară îndreptată împotriva dictaturii comuniste, mă raliez poziţiei competente, formulate de Asociaţia „21 Decembrie 1989”. Solicit, împreună cu membrii Consiliului Director al asociaţiei, înalţilor demnitari ai ţării noastre în frunte cu domnul preşedinte Klaus Iohannis să ajute în conformitate cu legislaţia în vigoare şi dispoziţiile relevante formulate de CEDO la încheierea procesului Revoluţiei, aflarea adevărului şi acordarea eventualelor reparaţii.

Faptul că în pofida constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în Rezoluţia Parlamentului European din 19 decembrie 2019 referitoare la comemorarea celei de a 30-a aniversări a revoluţiei din România din decembrie 1989 ‒ care a fost sprijinită în unanimitate de toţi europarlamentarii români ‒ nu s-a înregistrat nici de la momentul adoptării acestui document vreun progres de fond în cazul celor 1142 de victime ucise, 3138 de răniţi, precum şi 706 persoane deţinute ilegal şi torturate în timpul Revoluţiei, denotă un fariseism inimaginabil. Rezoluţia aniversară impută în mod expres statului român întârzierea identificării adevăraţilor făptaşi ai crimelor săvârşite la vremea respectivă şi „invită statul român să își intensifice eforturile de aflare a adevărului în legătură cu evenimentele din timpul revoluției, o necesitate absolută pentru țară, poporul român, Europa și Uniunea Europeană, având în vedere dreptul poporului român de a cunoaște adevărul, la 30 de ani de la revoluția din decembrie 1989”. Toate acestea se lasă încă aşteptate.

     Este în acelaşi timp inexplicabil şi inacceptabil că după trecerea a mai mult de trei decenii de la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, Parlamentul României validează mandatul unui deputat (Francisc Tobă), care ‒ la momentul respectiv ‒ în calitate de ofiţer al forţelor armate şi-a asumat personal un rol activ în reprimarea mişcărilor revoluţionare. În mod similar, trebuie să respingem şi desemnarea nemeritată a numitului Rǎzvan-Horaţiu Radu, complice al contrarevoluţionarilor, în funcţia de secretar general al Ministerului Justiţiei şi să solicităm demiterea sa din înalta funcţie obţinută în cadrul ministerului.

     Puteam doar spera, în numele comunităţii maghiare din Transilvania ‒ care a contribuit într-o măsură semnificativă la schimbările revoluţionare de la finele anului 1989 din România ‒ şi în concordanţă cu poziţia adoptată de Alianţa Maghiară din Transilvania (alcătuită din Partidul Popular Maghiar din Transilvania și Partidul Civic Maghiar)că în decursul ciclului parlamentar şi guvernamental, care a început cu câteva luni în urmă, Uniunea Democrată Maghiară din România îşi va face vocea auzită referitor la aflarea adevărului şi acordarea eventualelor reparaţii în legătură cu Revoluţia din decembrie 1989, precum și la anomaliile ce pot fi constatate cu privire la aceste demersuri.”
 
 

Ultima oră
Pe aceeași temă