21.9 C
București
luni, 20 septembrie 2021

Iohannis: „Personal, cred că se pot organiza alegerile”

Președintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri seară, să se meargă pe ideea de a organiza alegerile locale la data de 27 septembrie 2020 în loc să se încerce amânarea acestora.

„Ce câștigăm?”, s-a întrebat, retoric, șeful statului, cu privire la varianta de a se amâna alegerile. Potrivit acestuia, dacă se amână alegerile din septembrie, ele ar trebui mutate în noiembrie sau în decembrie când s-ar putea suprapune cu un un nou val de coronavirus și, în plus, și cu o epidemie de gripă. 

„Personal, cred că se pot organiza alegerile”, a anunțat președintele Iohannis.

El a mai afirmat că nu e mai periculos să mergi să votezi decât să mergi la supermarket.

Șeful statului a admis însă că, într-adevăr, campania electorală se va desfășura greu pe timpul pandemiei.

Potrivit președintelui Iohannis, decizia finală privind organizarea de alegeri la 27 septembrie sau de amânare a lor se va lua la mijlocul lunii august, în funcție de evoluția de până la acel moment a pandemiei în România.

Pe de altă parte, șeful statului a precizat că i-a convocat mâine, joi, la o ședință, pe ministrul de Interne, Marcel Vela, și pe secretarul de stat Raed Arafat, pentru a discuta ultimele evoluții ale epidemiei de coronavirus în România.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă