21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăInculpat pentru șpagă, primarul din Baia Mare înființează un Departament Anticorupție

Inculpat pentru șpagă, primarul din Baia Mare înființează un Departament Anticorupție

Primarul a menţionat că viitorul compartiment va funcţiona în baza unor modele funcţionale din străinătate, dar şi ca o măsură de prevedere, mai ales că la rândul sau a fost supus provocărilor şi instigărilor celor care doresc să obţină avantaje nelegale de pe urma celor care administrează bunul public.

La nivelul acestui compartiment vor fi colectate, centralizate şi prelucrate informaţii pe care cei care se consideră lezaţi de fapte de corupţie sau de abuzuri ale funcţionarilor le vor putea face cunoscute, cetăţenii putându-se adresa cu încredere persoanelor specializate ce vor deservi acest compartiment, mai susţine Cherecheş. Totodată, aceste informaţii vor fi transmise, mai departe, către instituţiile statului cu atribuţii în acest sens. De asemenea, se doreşte colaborarea cu specialişti din cadrul ambasadelor SUA, Marii Britanii, Germaniei, Suediei, Norvegiei şi a Franţei.

“De multă vreme îmi doresc ca cetăţenii să se poată adresa cu încredere unui corp de oameni integri şi profesionişti care să preia nemulţumirile, sesizările faptelor de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie, abuzurilor, dar şi chestiunilor ce ţin de lipsa de integritate şi moralitate a angajaţilor din primărie (…) Acest Compartiment pentru Integritate şi Anticorupţie în cadrul administraţiei publice locale a Municipiului Baia Mare doresc să se adreseze şi angajaţilor de la nivelul autorităţii locale care de foarte multe ori sunt provocaţi şi instigaţi să facă acte cu caracter nelegal, fiind deseori supuşi unor tentaţii de ordin material. În cele mai multe dintre aceste situaţii se doreşte ori rezolvarea pe căi nelegale a unor situaţii care nu îşi pot găsi rezolvarea legală sau eliminarea acelor angajaţi de la nivelul administraţiei publice locale pentru că deranjează sau pentru că nu acceptă compromisuri sau ilegalităţi”, a scris Cătălin Cherecheş pe pagina de socializare.

De asemenea, primarul municipiului Baia Mare a precizat că a transmis structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), dar şi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), o solicitare pentru ca aceste instituţii specializate ale statului român să pună la dispoziţia administraţiei publice locale băimărene persoane specializate – procurori, ofiţeri sau inspectori – pentru a prelucra personalul din structura Municipiului Baia Mare în chestiunile legate de anticorupţie, integritate, comportament, atitudine în situaţii în care sunt provocaţi. Totodată, cei care lucrează în administraţia locală vor trebui să cunoască legea şi manierele în care să răspundă sau să acţioneze, mai susţine Cherecheş.

Cele mai citite

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

SUA va ajuta prudent Ucraina și Israelul

Noile proiecte de ajutor american pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă