20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăGrindeanu, despre stadiul lucrărilor de la pasajul din Drajna

Grindeanu, despre stadiul lucrărilor de la pasajul din Drajna

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, a afirmat, astăzi, că lucrările la Pasajul de la Drajna, din judeţul Călăraşi, au fost realizate în proporţie de 50%, iar în aceste condiţii sunt şanse ca pasajul să fie deschis mai devreme de termenul pe care îl prevede contractul – iunie 2023.

“Am verificat astăzi lucrările de la Pasajul de la Drajna, din judeţul Călăraşi. Sunt mulţumit de modul în care evoluează lucrările! Constructorul român a ajuns aproape la 50%, în condiţiile în care a început lucrările în luna ianuarie! Dacă va menţine ritmul de lucru, sunt şanse mari ca Pasajul de la Drajna (2,74 km) să fie deschis mai devreme decât prevede contractul (iunie 2023). Proiectarea şi construcţia acestui pasaj au o valoare de 98,12 milioane de lei (fără TVA) şi sunt finanţate prin POIM. Pasajul de la Drajna va aduce o serie de beneficii la nivel regional şi naţional: creşterea vitezei de tranzitare prin eliminarea timpilor pierduţi acum la barieră; creşterea siguranţei rutiere prin eliminarea traversării la nivel a căii ferate”, a scris Grindeanu, pe pagina de Facebook.

Pasajul de la Drajna va traversa DN3A şi linia de cale ferată Bucureşti – Constanţa şi face parte din viitorul Drum Expres Călăraşi-Brăila.

În legătură cu drumul expres TransRegio Galaţi – Brăila – Slobozia – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu, ministrul Transporturilor a afirmat că acesta este cel mai mare proiect pe care l-a dat către autorităţile locale, respectiv Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare formată din CJ Galaţi, CJ Brăila, CJ Călăraşi şi CJ Ialomiţa, care a semnat un protocol cu CNAIR.

“Am făcut acest lucru motivat de faptul că toţi cei patru preşedinţi de consilii judeţene sunt extrem de determinaţi ca într-o perioadă foarte scurtă să ajungă în stadiul să semneze acest protocol şi faptul că ministerul a fost de acord să dea către autorităţile locale. Am semnat până acum cred că vreo 50 şi ceva de asemenea protocoale în 7-8 luni. Sigur, acesta este de departe cel mai mare ca investiţie. Am fost motivat de două aspecte să fac acest lucru – unu, autorităţile locale fiind zi de zi aici ştiu să urmărească, să monitorizeze mai bine lucrările să le impulsioneze şi doi, faptul că CNAIR are în acest moment multe proiecte, pentru că există multe surse de finanţare europene şi de la bugetul naţional”, a mai spus ministrul Sorin Grindeanu, în timpul declaraţiei pe care a susţinut-o cu ocazia deplasării la Drajna.

Citește și:

Grindeanu nu mai vrea să ajute Metrorex cu bani de la buget

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă