16.9 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Gabriel Oprea candidează la alegerile parlamentare, deși e pus sub acuzare pentru moartea lui Gigină

Potrivit unui comunicat al Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” (UMPMV), al cărei preşedinte este Gabriel Oprea, „decizia vine ca urmare a zecilor de mii de mesaje primite de la patrioţi romani, de la militari şi poliţişti din toată ţara, în care aceştia îi solicită fostului vicepremier să candideze pentru a le apăra drepturile, din nou, din Parlament”.

Gabriel Oprea a fost prefectul Capitalei în perioada 2002 – 2003, senator şi deputat. A ocupat, de asemenea, funcţiile de ministru al Administraţiei Publice, ministru al Apărării Naţionale, ministru al Afacerilor Interne, vicepremier pentru securitate naţională şi prim-ministru interimar.

Oprea a trebuit să demisioneze în 2015, în urma protestelor ce au urmat morții polițistului Bogdan Gigină. Acesta a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă în timp ce deschidea coloana oficială a lui Oprea. Abia în iulie 2020 Curtea de Apel București a decis definitiv că procesul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la moartea poliţistului Bogdan Gigină poate începe.

Ultima oră
Pe aceeași temă