15.7 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Florin Cîțu a explicat de ce a votat împotriva legii privind educația sexuală

Cîțu a spus că votul său a fost „o eroare” care s-a produs pentru că a votat prin telefon. „Pot să fie astfel de erori. Poate să nu se audă bine ce spui prin telefon, dacă spui pentru sau împotrivă”, a spus Florin Cîțu, care a recunsocut însă ca votat potrivit recomandării grupului PNL, care se poziționase oficial împotriva reexaminării cerute de Klaus Iohannis.

„În Parlamentul României, având în vedere situația votului prin telefon, astfel de erori vor mai exista și încă mai există. Chiar și atunci când suntem în Parlament mai apar erori. Este doar o eroare. Opinia mea a fost prezentat și înainte și după. Pot să fie astfel de erori. Poate să nu se audă bine ce spui prin telefon, dacă spui pentru sau împotrivă. Aici a fost o recomandare a grupului pe care eu am înteles-o că a fost pentru ceea ce a cerut președintele României, de fapt era pentru un raport (n.red. de respingere a reexaminării) care a venit din comisie. Deci a fost o eroare”, a explicat premierul.

Acesta spune că decizia privind introducerea cursurilor de educație sexuală era deja luată.

„Este așa cum a am anunțat o decizie pe care am luat-o cu domnul ministru înainte de votul din Parlament, si am spus clar că curricula se face la ministerul Educației. (…) Avem o decizie care nu ține cont de votul Parlamentului și susținem această decizie”, a mai spus premierul.

După votul din Senat, premierul și ministrul Sorin Cîmpeanu au spus că educația sexuală va fi introdusă în școală într-un curs de „educație pentru viață”, începând de anul viitor, iar părinții care nu sunt de acord își vor putea retrage copiii, la fel cum se întâmplă în cazul orelor de religie.

Ultima oră
Pe aceeași temă