7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăFirea despre Tudose:"Ne-am spus în particular tot ce vroiam să ne reproşăm"

Firea despre Tudose:”Ne-am spus în particular tot ce vroiam să ne reproşăm”

Relaţia cu premierul “a fost una încordată, de azi este una calmă şi sper să colaborăm bine în continuare, deoarece avem o misiune din partea românilor şi trebuie să o ducem la bun sfârşit, şi nu cred că este loc de disensiuni, mai ales că suntem colegi. A fost un incident neplăcut peste care eu am trecut”, a afirmat Firea.

 Ea a precizat că a avut o discuţia cu Mihai Tudose, în care au lămurit toate aspectele care săptămâna trecută au dus la acutizarea relaţiei dintre ei.

 ”Sperăm ca în următoarea perioadă să nu mai apară astfel de tensiuni, ele nu sunt folositoare nimănui, ci dau oxigen adversarilor noştri”, a adăugat primarul general.

 Gabriela Firea a menţionat că discuţia a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, după ce au discutat despre bugetul Capitalei.

”Am avut astăzi o discuţie, după ce am finalizat – n-aş vrea să folosesc cuvântul negociere, pentru că pare foarte dur şi pentru că pare că ar fi două părţi adverse – discuţia, analiza pe buget. Am avut şi o astfel de discuţie. (…) Ne-am spus în particular tot ceea ce vroiam să ne reproşăm unul celuilalt şi consider că în acest moment putem nu neapărat să ştergem cu buretele, dar putem să continuăm relaţia de colegialitate, trecând peste acest incident”, a subliniat ea.

 În privinţa intenţiile de preluare a şefiei PSD, Firea a spus: ”Poate că îşi dă seama că şi eu am multă treabă la primărie şi deci nu sunt interesată de această preluare şi dumnealui are o activitate foarte intensă la Palatul Victoria şi în primul rând avem preşedinte. Noi avem un preşedinte de partid ales de toţi membrii din PSD şi nu se pune problema înlocuirii acestuia. Cred că sunt anumite comentarii şi speculaţii care se fac”.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă