21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăFifor: Noi nu avem informaţii legate de o eventuală respingere a domnului...

Fifor: Noi nu avem informaţii legate de o eventuală respingere a domnului Nica

Fifor consideră că nu există ”niciun motiv pentru care ar putea fi respins”, dar spune că, dacă prin absurd candidatura acestuia va fi respinsă – deşi urmează o procedură – se va face altă propunere.

”Noi nu avem informaţii legate de o eventuală respingere a  a domnului Nica. Am vorbit ceva mai devreme cu domnia sa, evident, pe o cu totul altă temă. Dar era relaxat şi am înţeles că urmează să fie o procedură, dar nicidecum că ar fi vorba de o respingere. Nu văd de ce ne-am face griji în momentul  de faţă. Dan Nica este un europarlamentar cu foarte multă experienţă, un om foarte respectat în grupul S&D şi  în opinia mea, are şanse reale să obţină această numire din partea comisarului”, a declarat, marţi seară, la Antena 3, Mihai Fifor.

Secretarul general al PSD consideră că nu există motive de respingere a candidaturii lui Dan Nica.

”Dan Nica nu a fost respins, nu văd niciun motiv pentru care ar putea fi respins şi ar trebui să ne gândim la o altă impostază. (…) Presupunând, prin absurd, că Dan Nica ar fi respins, mergem cu altă propunere. Nu este niciun fel de problemă”, a mai spus Fifor.

Acesta a explicat că a mai fost votată încă o propunere în Comitetul Executiv al PSD. 

”Există şi o a doua propunere, unii spun de rezervă, noi îi spunem că este a doua propunere aprobată de CEx. Suntem în grafica exactă, aşa cum ne-am propus. Să nu ne grăbim, Dan Nica nu a fost respins”, a mai spus Fifor.

Dăncilă a declarat săptămâna trecută, după CEx, că a avut o discuţie cu preşedintele CE despre propunerile de comisar pe care urmează să le facă România, iar Dan Nica rămâne propunere, fiind o persoană respectată. De asemenea, a anunţat că va fi propusă şi o femeie, Gabriela Ciot, secretar de stat în MAE.

Dan Nica a declarat, întrebat fiind despre probleme penale, că el nu are nicio problemă. El a subliniat că “este dreptul PSD să propună candidatul pentru comisar”, fiind partidul care şi-a asumat guvernarea, şi a afirmat că, în calitate de coordonator de comisie, a gestionat şi probleme care au legătură cu transporturile.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă