12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăPoliticăExclusiv: Greșelile din codul fiscal pot fi reparate. Soluțiile propuse de fostul...

Exclusiv: Greșelile din codul fiscal pot fi reparate. Soluțiile propuse de fostul ministru Eugen Teodorovici. Oficialul atrage atenția că paguba de la energie se pedepsește

Noul cod fiscal aprobat aproape cu ochii închiși va produce efecte dezastruoase anul viitor în economie, atrag atenția experții. Eugen Teodorovici, fostul ministru al finanțelor PSD, speră ca de luna viitoare să se facă rectificări în Parlament. Totodată, oficialul oferă și câteva soluții pentru actuala guvernare în această situație de crize cumulate și atrage atenția că gaura la buget de peste 30 de miliarde de lei din energie se plătește chiar cu închisoare.

Am stat și noi de vorbă cu fostul ministru al finanțelor și fondurilor europene Eugen Teodorovici, în mandatul căruia au fost câteva măsuri de relaxare fiscală printre care și drepturile de autor. Conform noului cod fiscal,  plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost redus la o valoarea cel puțin egală cu șase salarii minime brute pe ţară de la 12 salarii minim brute pe țară.

,,Este o lovitură pentru cei cu drepturi de autor pentru că automat vor fi obligați să plătescă mai repede și mai mult la contribuțiile de sănătate.”, ne-a declarat fostul ministru.

Cât despre part-time, Teodorovici atrage atenția că TVA-ul nu se mai colecta pentru că patronii au la îndemână alte soluții neprevăzute de actualul ministru Adrian Câciu.

,,Part-time-ul este o greșeală foarte mare și mă întreb cum partea liberală a acceptat o astfel de măsură, pentru că se vor plăti contribuții mai mari decât suma primită pentru cele 2-4 ore muncite. Efectul va fi că tot mai mulți români vor munci la negru, multe firme vor opta pentru această cale vor fi plătiți din dividendele care se vor scoate din firmă, și acolo s-a mărit procentual de la 5 la 8% și aici efectul va fi invers pentru că firmele care își vor plăti anul ăsta dările către stat pentru acele dividende le vor lăsa în firmă, iar la anul vor face credit pe firmă pentru nevoi personale, astfel încât să facă deduceri pe firmă pentru TVA și atunci statul nu mai încasează TVA-ul anticipat, vor fi fel de fel de căi pentru a eluda aceste prevederi legale, pentru că nu există o abordare corectă.”, a mai spus Teodorovici.

Fostul ministrul explică faptul că nu se va face colectare la bugetul de stat conform așteptărilor.

,,Speranța mea este că în septembrie când începe Parlamentul să se facă totuși modificări la Codul Fiscal ca urmare a reacțiilor din piață, care sperăm să fie mai puternice, iar unele ajustări să fie chiar eliminate pentru că altfel ne așteaptă un an 2023 extrem de greu în economie.”, susține oficialul.

Soluții pe care ale vede fostul ministru al finanțelor

,,Ajutorul de stat reprezintă una dintre cele mai ușoare și utile forme de sprijin în economie, vorbind de producție, în zonele cu dificultăți economice. Această formă de sprijin trebuie amplificată și dată în mod continuu pentru a încuraja partea de producție, pentru că altfel când economia își va reveni nu va avea cu ce să crească, decât prin investiții care sunt descurajate pe de o parte de Guvern, pe de altă parte de Banca Națională, care crește dobânda, iar aceasta se duce la băncile comerciale în creșterea Robor-ului. Poți descuraja în piață creditele de nevoi personale cu care se cumpără bunuri din import și afectează balanța comercială, dar lasă și încurajează creditele pentru investiții.

Pe partea de investiții, Ministerul de Finanțe trebuie să îi ceară Băncii Centrale să coopereze în a sprijini economia. Banca Centrală poate veni oricând cu o sumă de bani pe care să o pună la dispoziția celor 35 de bănci cu dobândă 0 pentru că aceste împrumuturi vor fi garantate de statul român în proporție de 100 la sută. BNR poate impune domeniile de finanțare, cum ar fi agricultura, partea de producție, dar cu dobândă limitată.

Banca de stat trebuie folosită pentru a sprijini economia. Ministerul de finanțe poate folosi banii de avans, cele 3 miliarde din PNRR, pentru finanțare, în loc să se împrumute în piață la bănci la dobânzi astronomice.”, consideră Eugen Teodorovici.

Eroarea Guvernului poate fi pedepsită

,,Atunci când s-a făcut Ordonanța de plafonare și a provocat acest minus de 3% din PIB, ori ministrul energiei nu a informat corect asupra impactului bugetar, fie ministrul de finanțe când a semnat acest act a știut, dar a ascuns, doar că nimeni nu informă valoare de peste 30 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că suma trebuie plătită în acest an sau anul viitor.

Chestiunea asta cu 30 și ceva de miliarde de lei se încadrează perfect pe prevederile art 165 din codul penal, adică subminarea economiei naționale, ceea ce înseamnă închisoare pe viață. Cineva trebuie să răspundă, cei doi miniștri al energiei și finanțelor, premierul Ciucă, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, co-președinți ai Coaliției, dar trăim în România.”, a încheiat fostul senator al PSD.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...
Ultima oră
Pe aceeași temă