15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăEuroparlamentarul Renate Weber se alătură ALDE România

Europarlamentarul Renate Weber se alătură ALDE România

„După aproape patru ani în care am acţionat ca om politic independent şi după o lungă perioadă de introspecţie, am decis că nu e momentul să mă retrag din viaţa politică, deşi, dat fiind contextul actual, cel puţin al politicii româneşti, aceasta ar fi fost cu siguranţă cea mai comodă opţiune pentru mine personal. Dar, în viaţă nu e mereu despre noi… e şi despre ceilalţi şi despre ce crezi tu că ai de oferit celor din jurul tău. Aşadar, azi am decis să mă alătur oficial partidului ALDE România, pentru că a face politică, a lupta pentru un ideal, a-ţi pune în practică un crez, toate sunt imposibile fără un partid care să te susţină şi să te ajute. ALDE a fost şi rămâne singura mea opţiune politică”, a scris Weber, vineri, pe Facebook.

Potrivit europarlamentarului, „protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu se tranzacţionează, nici măcar în politică”.

„Este singurul partid din România care se fundamentează pe valori în care cred şi pe care le împărtăşesc, pe principii liberale autentice. Pe respectarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Pentru mine asta este sfânt şi aşa ceva nu se tranzacţionează, nici măcar în politică. Sper ca prin prezenţa mea în ALDE să contribui la dezbaterile şi deciziile partidului şi împreună cu actuala conducere să convingem că prosperitatea individuală, prosperitatea economică a României pot fi susţinute cu şi prin respectarea drepturilor civile, politice şi sociale ale românilor”, a transmis Renate Weber.

Cele mai citite

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Puntea dintre jocurile virtuale și cele fizice

În peisajul jocurilor de noroc online, apariția cazinourilor live mobile a apărut ca o punte semnificativă între domeniul virtual și experiența tradițională a cazinourilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă