8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăE mai simplu de dat vina pe greaua moștenire. Avem zeci de...

E mai simplu de dat vina pe greaua moștenire. Avem zeci de miliarde, dar umblăm cu cârpeli la investiții pentru un trai decent

Mult așteptata rectificare bugetară a fost făcută, apartent economia duduie, în fapt când vine vorba despre critici și neajunsuri, social democrații vorbesc despre greaua moștenire lăsată de partenerii lor liberali. Cert este că dacă acum a fost dres busuiocul, să vedem cum poate să țină cu noi bugetul în condițiile în care compensările și plafonările au fost mai mult decât dublu, iar banii trebuie plătiți furnizorilor.

Salariile bugetarilor vor mai crește, dar nu și cele din privat sau nu se simt, însă prețurile la rafturi și facturile își fac de cap, iar iarna ce urmează va fi una prognozată de economiști cu omăt negru.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că la ministerul Muncii există bani suplimentari, „care vin în sprijinul angajaților, dar și al angajatorilor”, iar autoritățile încearcă să găsească soluții potrivite pentru toate categoriile de personal.

„Ceea ce face guvernul acum, în acest guvern format din PSD, PNL, UDMR, minorități – încercăm să reparăm ce a făcut prost și rău sau ce au făcut – că au fost mai multe guverne – guvernele anterioare, în perioada 2020-2021. Acum, fără nicio scuză, dar eu cred că suntem cu toții realiști că nu putem repara peste noapte ce au stricat Orban, Cîțu etc. Nu putem, efectiv nu se poate. Noi, Guvernul, ne facem treaba. Încercăm și am început, în primul rând, cu cei din mediul privat.”, a spus Budăi.

Ne aducem aminte cu toții că am avut cuvântul de onoare al premierului că anul acesta românii nu vor avea taxe și impozite noi, doar că de la 1 august au fost măcelărite până în prezent aproximativ 150.000 de contracte part-time, au crescut impozitele pentru vicii.

Florin Cîțu, fost premier și fost ministru al finanțelor, a reacționat chiar înainte de aprobarea rectificării bugetare: ,,fapte, nu vorbe! PSD a crescut taxele de la 1 august, iar pentru investiții nu a alocat 7% din PIB nici după această rectificare.”

Actualul ministrul al finanțelor Adrian Câciu a spus imediat după rectificare că se înregistrează plusuri la impozitul pe profit și la taxa pe valoare adăugată. ”Se înregistrează plusuri la impozitul pe profit, plus 4 miliarde de lei; la alte impozite, un plus de 126 de milioane de lei; la taxa pe valoare adăugată, un plus de 5,54 de miliarde de lei. La accize, o diminuare pe partea de primul semestru, pe care încercăm să o recuperăm în a doua parte a anului, având în vedere intrarea în vigoare şi a ajustării fiscale pe Codul fiscal privind accizele la tutun şi alcool; o creştere a veniturilor din alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii cu 11,3 milioane de lei; o creştere a veniturilor din taxe pe utilizarea bunurilor de 920 de milioane de lei şi o creştere a veniturilor nefiscale de 2,5 miliarde de lei”, a spus ministrul.

Marea problemă a execuției bugetare în acest an este legată de impactul bugetar al schemei de compensare, a declarat președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

„Marea, marea, marea problemă a execuției bugetare în acest an – cum se spune, «elefantul din încăpere» – este legată de impactul bugetar al schemei de compensare (a facturilor la energie, n.r.). Nu numai prețul, că noi acolo diferențiem între factură, valoarea facturilor, care ține principalmente de modul cum a fost construită schema de compensare și care este, să spunem, amploarea sau aria de acoperire acestei scheme, și evoluții ale prețurilor, care pot să ne fie nefavorabile”, a spus Daniel Dăianu la un post tv.

Cu siguranță că românii nu înțeleg toate aceste cifre de la rectificări, dar un lucru este clar, oamenii vor să știe și să aibă bani de mâncare și de facturi pentru că nu trebuie să uităm, avem bani europeni pentru modernizare, dezvoltare, iar din celel 29,2 miliarde din PNRR cele 3 miliarde intrate de câteva luni zac la BNR, iar oamenii stau în sărăcie și așteaptă câte un voucher de 4 lei pe zi, în condițiile în care prețurile s-au dublat față de anul trecut.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă