12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCriza politicăMesajul neașteptat transmis de Cioloș președintelui Iohannis

Mesajul neașteptat transmis de Cioloș președintelui Iohannis

La aproape o săptămână de la desemnarea sa în funcția de premier, Dacian Cioloș a revenit pe Facebook cu un mesaj dedicat președintelui Iohannis.

Dacian Cioloș va prezenta duminică în fața Comitetului Politic al USR reunit în procedură de urgență lista cabinetului și programul de guvernare cu care USR va merge în Parlament.

„Datoria mea, ca politician, e să răspund tuturor întrebărilor, iar cei care vor să știe de ce nu am depus mandatul primit de la președintele României au dreptul să întrebe și să li se răspundă. Mergem până la capăt pentru simplul fapt că politicianul român trebuie să-i redea cetățeanului român încrederea în stat și în capacitatea acestuia de a-i apăra interesele cât mai bine cu putință. Politicianul poate lua decizii bune sau proaste, dar cel puțin la fel de importantă precum decizia în sine (și rezultatul acesteia) este buna-credință pe care se fundamentează decizia sa. A greși e cât se poate de uman, a fi lipsit de onestitate și de bună-credință este o lipsă de caracter în momente calme și o ticăloșie în momente de criză. Suntem într-o criză sistemică pentru că nimeni nu mai crede o vorbă ieșită din gura unui politician. Vom trece peste această criză dacă vom începe să redăm încrederea cetățenilor în gesturile și în acțiunile noastre”, scrie Cioloș pe Facebook.

Criza sanitară dificilă din cauza lipsei investițiilor

Potrivit acestuia, este o criză de durată, pentru că nu se poate rezolva o problemă care a trenat 30 de ani în câteva luni: „Criza sanitară este un rezultat al lipsei de încredere în instituții înainte de orice. Criza energetică este o criză europeană și globală care va afecta în cel mai dur mod cu putință România. Din nefericire, aceste săptămâni nu au contribuit la creșterea încrederii cetățenilor în capacitatea politicului de a rezolva probleme, ba dimpotrivă. Cred că este nevoie de multă onestitate în perioada care vine, pentru că avem doar două soluții: o criză totală care va duce la implozia sistemului și la o perioadă de extremism și populism sau recâștigarea încrederii în noi, care să se facă onest și prin muncă reală. Și, pentru că onestitatea este valoarea de bază, trebuie spus că, paradoxal, foarte probabil suntem singura soluție pentru momentul de față, care convine tuturor forțelor politice în momentul în care ne găsim. Mergem mai departe, pentru că am putea fi o soluție convenabilă întregii clase politice. Votul din Parlament va decide”.

Cioloș va prezenta Biroului Național USR și Comitetului Politic USR o listă de miniștri

„Vom merge până la capăt, pentru că avem de ales dacă respectăm mecanismele politice, funcționarea democrației și interesele de moment ale unor actori politici. Să nu vă închipuiți că am ajuns noi să formăm un guvern monocolor pentru că nimeni altcineva nu-și dorește să ocupe scaune de miniștri. Am ajuns pentru că, în contextul momentului, noi facem mai puține calcule politice decât celelalte partide despre care cred că, pur și simplu, sunt captive propriilor analize și speranței că la sfârșit vor avea de câștigat mai mult decât competitorii lor. Noi suntem mult mai sensibili la critică și la interacțiunea cu publicul nostru și am fost împinși în față de această gândire optimistă și curajoasă. Vom vedea la sfârșit cine a avut dreptate, dar nu regretăm niciun moment faptul că am făcut acest pas, pentru că trebuie să existe o parte a societății și a politicului care să creadă că se poate chiar și atunci când pare că nu mai există speranță. De aceea mergem noi până la capăt. Pentru că cetățenii României trebuie să știe că, indiferent de cât de dificilă este situația politică, mereu va exista cineva care să-si asume rezolvarea respectivei situații. Astăzi, suntem noi. Mâine, pot fi alții”.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă