7 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021
AcasăȘtirile zileiPoliticăClujul lucrează ca Orban să nu mai fie președintele PNL

Clujul lucrează ca Orban să nu mai fie președintele PNL

În timp ce multe dintre filialele județene din toată țara își reafirmă sprijinul pentru Orban, Clujul avertizează că partidul ar putea ajunge la 10% pe mâna aceluiași lider.

Încă o dată, cel care s-a pronunțat împotriva realegerii lui Orban a fost președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Declarația sa a fost una dură, spunând că, dacă va continua pe aceeași linie, formațiunea ar putea ajunge la un scor electoral de 7% sau 10%. „Cred că liberalii clujeni nu o să-l aleagă pe Orban. Iar dacă îl vor alege, partidul va ajunge la 7% din nou, aşa cum este obişnuit Ludovic Orban. Probabil că mult timp a făcut parte dintr-un partid foarte mic. În partidele foarte mici toţi au funcţii. Într-un partid mare nu pot toţi să aibă funcţii. Un partid de 7% e una şi unul de 30% e altceva. Dacă va fi reales Ludovic Orban, partidul o să ajungă la 7 sau 10%, ceea ce este foarte grav şi cu riscul de a exista şi alte consecinţe pentru partid. Cred că nu va fi reales. Este greu de zis acum cine va fi ales”, a spus Alin Tişe la GOLD FM, într-un interviu acordat lui Cozmin Gușă.

Alin Tişe a precizat că şi în 2017 a ales să nu-l susţină pe Ludovic Orban, ci a mers pe varianta Cristian Buşoi, care avea a doua șansă. Preşedintele CJ Cluj consideră faptul că poziţionarea sa din trecut a fost pedepsită inclusiv prin lipsa consultării organizaţiei Cluj când s-a stabilit lista cu miniştri şi secretari de stat. El a spus însă că la acel moment a avut o propunere din partea lui Orban pentru o funcție de conducere în partid pe care însă a refuzat-o. Tișe a criticat și luarea deciziilor la nivel național în cadrul partidului și impunerea acestora în teritoriu, fără consultarea liderilor locali.  

În ceea ce privește șefia PNL, Tișe a mai spus că „sunt 20 de persoane care își doresc, dar nu se anunță” și nu l-a contrazis pe Cozmin Gușă când acesta i-a nominalizat pe Emil Boc, Ilie Bolojan sau Rareș Bogdan. „Oamenii trebuie să își asume pozițiile publice chiar dacă deranjează. Ei sunt acolo pentru că cineva i-a votat. Noi nu suntem aici, în aceste poziții, pentru că ei ne-au votat pe noi. Din contră, ei dacă ar putea, ne-ar tăia de pe liste”, a mai spus Tișe.

Organizațiile votează pentru Orban

În acest timp, organizațiile județene continuă să își anunțe susținerea pentru Ludovic Orban. Ultimele care s-au pronunțat în acest sens au fost Iași, Hunedoara, Maramureș și Vrancea. Aceasta din urmă a votat pentru Orban chiar când primise vizita premierului Florin Cîțu în județ. Pe de altă parte, organizațiile Argeș, Mureș, Caraș-Severin au dat și ele un vot de susținere pentru Orban. Actualul lider al PNL este însă susținut și în Constanța, Tulcea, Brașov, Teleorman, Olt, Gorj, Mehedinți, Bacău.

După votul dat în organizația pe care o conduce, fostul ministru de interne, Marcel Vala a spus că Orban a reușit să îi unească pe liberali și să câștige alegeri, dar a fost și un premier performant.

La rândul său, președintele PNL Iași, Costel Alexe, a argumentat că în timpul guvernării liberale, Iașiul a fost vizitat de premier și a primit o finanțare fără precedent. „A fost pentru prima dată când Iaşiul a primit o sumă record, a doua ca valoare la nivel naţional, pentru oraşele şi comunele din judeţ – 45,65 milioane de lei, alocaţi tuturor UAT-urilor”, a spus Alexe.

 

„Dacă îl vor alege, partidul va ajunge la 7% din nou, aşa cum este obişnuit Ludovic Orban. Probabil că mult timp a făcut parte dintr-un partid foarte mic. În partidele foarte mici toţi au funcţii”. ALIN TIȘE, PREȘEDINTE CJ IAȘI

 

TEHNIC VORBIND

Posibili candidați

Până acum numele vehiculate au fost: Emil Boc, Ilie Bolojan, Rareș Bogdan și Florin Cîțu. Niciunul nu a spus public că ar dori să candideze până acum, dar Congresul va avea loc la toamnă și mai este timp pentru lansarea de candidature.

Avantajul lui Orban

Cel mai important avantaj a lui Orban este acela al comunicării, fiind știut că liderul PNL cunoaște partidul și pe membrii acestuia și că are legături strânse în toate organizațiile.

Dezvantajul lui Orban

Principalul dezvantaj este acela că nu mai conduce Guvernul, iar numirile în cadrul acestuia, precum și alocarea fondurilor sunt la mâna lui Florin Cîțu. 

Cele mai citite

Ciucă, întâlnire cu Nicușor Dan și cu Rafila

Prim-ministrul Nicolae Ciucă se întâlneşte, astăzi, cu primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, în aceeaşi zi având programată o întrevedere de lucru cu ministrul...

Africa de Sud se pregătește pentru valul de Omicron

În timp ce lumea se confruntă cu apariția noii variante foarte transmisibile a COVID-19, oamenii de știință din Africa de Sud, unde a fost...

Atleții veterani au dus Crosul Unirii la a 52-a ediție

Atleții veterani sunt cei care, an de an, la Alba Iulia, fac ca evenimentul numit Crosul Unirii, cu ocazia zilei naționale de 1 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă