11.6 C
București
joi, 23 septembrie 2021

Cîțu speră ca PNRR să fie aprobat în jur de 15 septembrie

„Avem un guvern nou, o coaliţie care a început discuţia pe PNRR mai târziu decât celelalte ţări. (…) Noi aveam un PNRR; în coaliţie s-a decis să fie puţin schimbat (…). Ceea ce pot să vă spun este că va fi aprobat în toamnă, în septembrie (…). În august la Comisia Europeană nu prea se lucrează şi atunci nu are cum să fie aprobat (…). Ţinta mea este să-l avem în jur de 15 septembrie aprobat, poate mai devreme”, a declarat Cîţu, într-o emisiune la Digi24.

Șeful guvernului a precizat că o primă tranşă de bani ar urma să vină în luna noiembrie, dar unele proiecte cuprinse în PNRR ar putea să primească iniţial finanţare de la bugetul de stat, pentru a putea fi demarate.

„Dacă avem proiecte care deja sunt în PNRR şi ştiu că va fi aprobat PNRR-ul şi ministerele vor să înceapă, vom face un efort pentru unele de la buget, la rectificare, să le dăm voie să înceapă aceste proiecte pentru ca apoi să decontăm din PNRR. Deci proiectele vor începe. (…) Cine are nevoie de resurse pentru a începe proiectele mai devreme va primi banii de la buget şi apoi vom lua banii din decontare”, a explicat Florin Cîţu.

Ultima oră
Pe aceeași temă