28.3 C
București
sâmbătă, 13 august 2022
AcasăȘtirile zileiPoliticăCiolacu: Nu am nici cea mai mică problemă să fiu prim-ministru

Ciolacu: Nu am nici cea mai mică problemă să fiu prim-ministru

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că nu are „nici cea mai mică problemă” să ocupe, din 2023, funcţia de premier al României în cazul în care colegii de partid vor decide acest lucru.

„Dacă colegii mei vor decide ca eu să fiu primul ministru al României, nu am nici cea mai mică problemă. Avem un acord politic. Nu ştiu dacă voi fi eu. Repet, dacă colegii mei vor decide ca eu să fie primul ministru atunci… Voi accepta această provocare în cazul în care colegii vor. De aceea mă şi bucură această discuţie aproape zilnică cu primul ministru în funcţie Nicolae Ciucă. Şi presupun că şi după ce se va face această rotaţie acea discuţie şi abordare va rămâne în continuare”, a declarat liderul social-democraţilor, duminică, într-o emisiune la Prima TV, informează Agerpres.

Întrebat dacă exista posibilitatea ca PSD să îl susţină pe actualul premier Nicolae Ciucă şi din 2023, Marcel Ciolacu a răspuns: „Nu, avem un acord politic. Dacă nu ar fi fost preşedintele PNL, este posibil să fi avut această discuţie. În acest moment este exclus ca PSD să nu vină cu primul ministru în anul 2023”.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a candida pentru funcţie de preşedinte al României la viitoarele alegeri, Marcel Ciolacu a susţinut că nu a luat o astfel de decizie şi că nu s-a gândit la acest lucru „foarte bine”.

„Nu am luat o astfel de decizie, nici nu m-am gândit foarte bine. Sunt foarte mulţi colegi care… unii îşi doresc, alţii nu îşi doresc, dar sunt foarte potriviţi pentru această funcţie. Este şi domnul Rafila, şi Sorin Grindeanu, şi Gabi Firea. Nu eu dau note colegilor. Se fac şi studii şi analize, dar pentru prima oară după mult timp în PSD se vorbeşte de candidatul pentru funcţia de preşedinte nu neapărat preşedintele partidului”, a explicat preşedintele social-democraţilor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la presa online: Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Aleph TV, B1 TV și din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Aglomerație în vămi: aproape 346.000 de persoane, prin punctele de frontieră, în ultimele 24 de ore

Aproximativ 345.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu aproximativ 83.440 mijloace de transport, au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare,...

Germania: Toate stațiile de încărcare Tesla sunt ilegale

În Germania există peste 1.800 de stații de încărcare Tesla pentru mașini electrice și toate sunt ilegale. Acest lucru este demonstrat de o investigație a...
00:01:03

VIDEO: Parcurile europene se transformă în câmpii uscate – Seceta a pus stăpânire pe ele

Condițiile de secetă au transformat unele dintre cele mai faimoase parcuri urbane din Europa în câmpii uscate, cu iarbă decolorată și vegetație uscată, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă