15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăCel mai popular personaj politic din România este Zelenski, anunță Rareș Bogdan

Cel mai popular personaj politic din România este Zelenski, anunță Rareș Bogdan

“Cel mai popular personaj politic din România este Zelenski”, a declarat europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL.

Viceliderul PNL a făcut această declarație marți, 22 martie 2022. El a făcut această precizare când a fost întrebat de jurnaliști despre popularitatea politicienilor PNL. Prim-vicepreședintele PNL susține că partidul său a ajuns la această concluzie despre președintele Ucrainei după ce a analizat date furnizate de cercetări sociologice realizate în România. Potrivit studiilor analizate de PNL, președintele Ucrainei are în România o popularitate de 68 la sută.

Rareș Bogdan susține că politicienii români sunt sub acest procent. Dintre cei menționați că ar fi mai populari (totuși, sub președintele Ucrainei), primul al cărui nume a fost indicat de viceliderul PNL a fost Nicolae Ciucă.

Separat, și președintele PNL, Florin Cîțu, a fost întrebat despre popularitatea politicienilor PNL. Cîțu a confirmat că premierul Ciucă are o popularitate “puțin” peste a lui. Contextul acestor întrebări a fost o evaluare a activității miniștrilor din Guvernul Ciucă. Evaluarea s-a realizat, marți, 22 martie, într-o ședință a conducerii PNL.

Existau zvonuri că evaluarea va fi urmată de o remaniere de guvern, dar aceasta nu s-a produs. Premierul Nicolae Ciucă n-a fost prezent la ședința de evaluare. Premierul a declarat, ulterior ședinței, că el personal încă n-a făcut o evaluare a miniștrilor din subordine. Premierul a vorbit despre un singur ministru, cel de Interne, Lucian Bode, pe care l-a felicitat pentru activitate. Despre ministrul Bode se zvonea că va fi înlocuit din funcție.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...
Ultima oră
Pe aceeași temă