21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăCe spune Ciucă despre îngheţarea preţurilor la alimente

Ce spune Ciucă despre îngheţarea preţurilor la alimente

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, despre o posibilă îngheţare a preţurilor la alimente, în contextul creşterii de preţuri şi a inflaţiei, că are convingerea că măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite, la criza precedentă, şi că, în momentul de faţă, Guvernul adaptează setul de măsuri pe disponibilitatea bugetului României.

„Fiecare dintre noi, şi eu la fel ca oricare alţi cetăţeni, m-aş adapta la situaţia concretă şi mă adaptez la situaţia concretă”, a spus premierul, fiind întrebat într-o conferinţă de presă, la ce alimente ar renunţa în contextul acestei crize.

Premierul a mai completat că ştie și cum s-au scumpit alimentele.

 „Am fost şi în magazin, am vorbit şi cu oamenii, în momentul de faţă, ce am putut să facem este să asigurăm acele vouchere pentru cetăţenii vulnerabili, peste 3 milioane de cetăţeni vor beneficia de acele vouchere, la fiecare două luni, de aceea vorbeam de solidaritate şi de nevoia ca fiecare dintre noi să dăm dovadă de această înţelegere, de această unitate şi solidaritate şi să putem să le asigurăm celor vulnerabili minimum de ajutor astfel încât să putem depăşi această situaţie”, a precizat Ciucă. 

În ceea ce priveşte o posibilă îngheţare a preţurilor la alimente, şeful Guvernului a spus că este o decizie pe care trebuie să o discute cu specialiştii în domeniu.

„Am convingerea că măsurile de austeritate nu au fost cele mai potrivite, la criza precedentă, în momentul de faţă, trebuie să adaptăm setul de măsuri, pe disponibilitatea bugetului României şi fiecare din aceste soluţii pe care noi putem să le luăm sunt în momentul de faţă pe masa Guvernului, împreună cu celelalte instituţii ale statului, pentru a putea să identificăm cel mai bun parcurs, astfel încât să gestionăm situaţia”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă