Curtea Constituțională (CCR) a decis, recent, că sintagma „ori altor asemenea interese ale ţării“ din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituțională. Acest articol este unul dintre cele în baza cărora SRI solicita instanței aprobarea mandatelor de siguranță națională. „În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că sintagma «ori altor asemenea interese ale țării» încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității – în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii, art. 26, referitor la viața privată, și art. 53, care reglementează condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți“, se arată în decizia CCR.
Alineatul din Legea siguranței naționale analizat de CCR (articolul 3, alineatul f din Legea 51/1991) prevede că sunt amenințări la adresa securităţii naţionale a României „subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale“. Practic, în urma deciziei CCR, din acest articol va dispărea sintagma „ori altor asemenea interese ale țării“.
Impactul deciziei
Decizia CCR are implicații majore, vizând problema emiterii mandatelor de siguranță națională de către instanțele din România în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991. Acest articol se referă la acțiuni ce reprezintă amenințări la adresa siguranței naționale, deși dosarele vizau fie infracțiuni economice, fie de corupție, fie orice alte infracțiuni pe care unii procurori și judecători au considerat că le pot încadra la „alte asemenea interese ale țării“ pentru a emite mandate de siguranță națională.
În cuprinsul excepției de neconstituționalitate s-a reclamat faptul că sintagma de la art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 – „ori altor asemenea interese ale țării“ – este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt acele interese ale statului ce pot fi lezate de anumite acțiuni și pentru care este posibil ca organele abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune in viața privată a persoanelor. „Sintagma «altor asemenea interese ale țării», pe care o criticăm pentru neconstituționalitate, permite ingerințe nejustificate în viața intimă, familială și privată și încălcarea dreptului la secretul corespondenței, întrucât în cuprinsul actului normativ nu este definit interesul statului, putând reprezenta în esență orice“, se afirmă în contestația admisă de CCR.
„Concret, prin hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, hotărâri ce au caracter de acte administrative, sunt încadrate ca amenințări la adresa siguranței naționale diferite activități (cu caracter infracțional sau nu), printre care și anumite infracțiuni prevăzute de Codul Penal ori legi speciale, precum infracțiunile de corupție, evaziune fiscală etc., dându-se astfel posibilitatea ca, sub imperiul sintagmei «alte asemenea interese ale țării» să se efectueze activități ce reprezintă ingerințe în drepturile fundamentale“, se afirmă în contestație.
Hotărârea CSAT legată de corupție
Astfel de acțiuni au fost posibile pentru că, în 2005, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a emis o hotărâre (nr. 17/2005) prin care infracțiunile de corupție au fost încadrate ca amenințări la adresa siguranței naționale. O astfel de hotărâre a CSAT a fost posibilă tocmai prin faptul că s-a apreciat că este posibil să se emită mandate de siguranță națională pentru acest tip de infracțiuni. Totul, pe motiv că pe baza sintagmei „alte asemenea interese ale țării“ pot fi încadrate la amenințări la adresa siguranței naționale diferite activități precum infracțiunile de corupție ori evaziune fiscală.
Deciziile CCR pe aceeași temă
Însă, în ultimii doi ani, CCR a luat o serie de hotărâri care au limitat efectele deciziei CSAT din 2005. Astfel, prin Decizia nr. 51/2016, CCR a stabilit că o reglementare în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, și nu printr-o legislație infralegală, cum sunt hotărârile CSAT, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate. Judecătorii CCR au decis că SRI nu poate face interceptări în dosarele de corupție, întrucât nu este organ de urmărire penală.
„Curtea constată că legiuitorul a inclus în cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de Procedură Penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală și lucrătorii specializați din cadrul Poliției și altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de Procedură Penală“, se afirmă în motivarea CCR.
De asemenea, prin Decizia nr. 91/2018, CCR a statuat, printre altele, că „săvârșirea unor infracțiuni determinate, precum cele de corupție sau cele contra patrimoniului, nu va putea fi calificată drept o amenințare la adresa securității naționale, chiar dacă faptele aduc atingere gravă anumitor drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor români“. În motivarea deciziei, CCR arată că datele și informațiile culese de SRI potrivit Legii nr. 51/1991, adică cu mandat de siguranță națională, nu pot fi considerate probe în dosare. „Concluzia care se impune este aceea că dispoziţiile Legii privind securitatea naţională nu conferă calitatea de probă/mijloc de probă datelor şi informaţiilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. Doar dispoziţiile art. 139 alin. (3) din Codul de Procedură Penală ar putea conferi calitatea de mijloc de probă înregistrărilor rezultate din activităţi specifice culegerii de informaţii, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, și nu dispoziţiile art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991“, se arată în motivarea publicată de CCR.
