8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăCCR a admis sesizarea lui iohannis pe reorganizarea CNADNR și CNIR

CCR a admis sesizarea lui iohannis pe reorganizarea CNADNR și CNIR

În luna mai, şeful statului a sesizat la CCR Legea pentru aprobarea OUG 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere SA, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, atât cu privire la modul în care a fost adoptată, cât şi cu privire la conţinutul normativ.

Potrivit preşedintelui, actul normativ a fost adoptat ca lege ordinară, deşi în conţinutul său se regăsesc dispoziţii ce se încadrează în domeniul de reglementare al legii organice deoarece instituie derogări de la regulile generale privind regimul juridic general al proprietăţii.

“Având în vedere criteriul material, dispoziţiile care abrogă reglementări ce vizează regimul general al raporturilor de muncă referitor la personalul CNIR ar trebui stabilite prin lege organică, nu prin lege ordinară”, invocă Iohannis.

El consideră că legea pentru aprobarea OUG 55/2016 “încalcă principiul bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale”.

“Prin raportare la prima condiţie stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale pentru aprecierea respectării principiului bicameralismului se poate observa că există deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. În forma iniţială a OUG 55/2016, adoptată de Senat, existau dispoziţii consistente cu privire la aspecte esenţiale privind organizarea şi funcţionarea CNIR, precum şi cu privire la regimul juridic aplicabil personalului CNIR, în timp ce în forma adoptată de Camera Deputaţilor aceste dispoziţii au fost abrogate. Totodată, prin raportare la a doua condiţie stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se poate observa că există şi o configuraţie semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului”, se menţionează în sesizare.

Preşedintele adaugă că, din analiza dispoziţiilor de la art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea supusă controlului, se observă că “aceasta nu respectă principiul supremaţiei legilor şi nici principiul securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la accesibilitatea şi previzibilitatea legii”.

El critică în sesizare şi art. I pct. 8 din lege care prevede că “structura organizatorică şi numărul de posturi al CNIR, precum şi încadrarea personalului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.

“Lăsând la latitudinea Guvernului stabilirea unor elemente esenţiale ale raporturilor de muncă la nivelul CNIR, legea imprimă un caracter relativ, nepermis, procedurii de încadrare, promovare şi salarizare a personalului încadrat la CNIR”, se mai arată în sesizare.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă