18 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Carmen Dan nu demisionează!

Potrivit unor surse apropiate de MAI, Carmen Dan nu va anunța că demisionează în această seară. Din contră, aceasta va lansa propriile acuzații la adresa premierului Tudose și a altor persoane.

 Potrivit surselor menționate, Carmen Dan ar putea prezenta dovezi că persoana propusă să preia interimar conducerea Poliției Române a acceptat inițial, după care a fost supus unor presiuni și a renunțat.

Pemierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că nu mai doreşte să mai lucreze cu ministrul de Interne Carmen Dan pentru că l-a ”minţit” şi că, dacă îşi va prezenta demisia o va accepta.

El a spus că a fost ”minţit” de ministrul Carmen Dan, care l-a informat că cel pe care l-a propus pentru postul de şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, acceptă funcţia, dar, când l-a sunat personal, acesta a refuzat categoric.

”Un ministru care îşi permite să mă mintă în halul acesta… nu mai am ce să mai lucrez”, a declarat Mihai Tudose.

Întrebat ce înseamnă acest lucru, Tudose a precizat că, dacă ministrul Dan îşi va prezenta demisia, o va accepta. ”Dacă va fi lăsată, va demisiona”, a precizat premierul.

Ultima oră
Pe aceeași temă