7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPlafonare la tarife de lux. Românii plătesc printre cele mai mari facturi...

Plafonare la tarife de lux. Românii plătesc printre cele mai mari facturi la gaze și energie

Dacă inițial, românilor li s-a promis facturi la gaze și energie cu prețuri plafonate, ulterior această măsură s-a dovedit a fi un măr otrăvit. În continuare plătim printre cele mai mari tarife la utilități din Uniunea Europeană, conform datelor Eurostat, iar de această pedepsă vom scăpa abia la sfârșitul plafonării, adică pe 31 martie 2025, asta dacă Guvernul nu renegociază prețurile.

Specialiștii de la Asociația Energia Inteligentă prezintă o analiză în care arată că prețul gazelor naturale de pe piețe urmează să se așeze în prima parte a anului 2024 la nivelul de dinainte de anul 2021, adică cu prețuri sub nivelul de 20 euro/MWh, însă în Europa, nu și în țară.

Analizând datele de extracție a gazelor naturale în ultimii 3 ani la nivelul Europei, se poate desprinde că în a doua jumătate a lunii ianuarie 2024, cantitatea de gaze din depozite este la un nivel de 78,58%, peste nivelul din anul 2022 și mult peste nivelul din anul 2021. Având în vedere că o mare parte din aceste gaze ar urma să rămână în depozitele de înmagazinare încă un sezon, respectiv că vor adăuga niște costuri care le-ar face greu vandabile în perspectiva prețurilor din anul 2024, probabil furnizorii vor veni cu prețuri, mai mici pentru a putea vinde cât mai multe gaze în perioada următoare, mai arată Asociația Energia Inteligentă.

Urmărind evoluția prețului gazelor tranzacționate pe bursa TTF din Olanda, se poate desprinde că în ultimii 15 ani, excepând o perioadă de 3 ani (2020 – 2022), prețul gazelor naturale a variat între 16 – 25 euro/MWh. Urmărind în acești ultimi 15 ani volumele tranzacționate, putem observa că în momentele cu prețuri maxime volumele tranzacționate nu au fost unele ridicate. Volumele tranzacționate în ultima perioadă, aproape s-au dublat determinând obținerea de prețuri corecte pentru gaze.

,,Încercând să facem o comparație mai exactă între modul în care a evoluat prețul mediu al gazelor achizitionate în Europa și România, am estimat evoluția prețurilor medii achiziționate în Europa, pe baza datelor Eurostat si a altor date publice naționale și le am comparat cu evoluția Prețului Mediu Pomnderat de pe BRM (acesta nu este prețul la consumatorul final), desprinzându-se aceeași concluzie: prețul gazelor achiziționate în România este similar cu prețul mediu al gazelor achiziționate în Europa. Totuși putem aprecia că au existat momente în ultimii 3 ani când prețul mediu al gazelor a fost ușor mai ridicat mai ridicat în România decât media europeană (sigur prețul efectiv plătit de populație nu a fost atât de mare datorită schemei de plafonare și a achitării de către stat a diferenței între prețul pieței și prețul de facturare până la jumătatea anului 2023).”, a declarat Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă.

Mai mult, deși prețul chiar dacă va scădea la nivel național în facturile românilor acest lucru nu se va resimți.

,,Luând în considerare cotațiile prețurilor gazelor naturale pentru iarna 2023/2024, apreciem că prețul gazelor naturale la consumatorul final va fi mai mic cu cca 13% față de iarna trecută (o factură mai mică la o casă cu până la 100 lei/luna). Dar pe actualele cotații, facturile din iarna 2024/2025 ar fi la fel de mari ca anul trecut.”, a mai spus Chisăliță.

Plafonarea prețurilor blochează formarea unor prețuri mai mici

Extrapolând datele tranzacționate în ultimii 5 ani se poate desprinde că în următoarele 6 luni prețurile se vor stabiliza la un nivel similar al prețurilor din anul 2019-2020.

Marea întrebare este dacă evoluția acestor cotații va aduce prețuri mai mici în facturile românilor? Răspunsul este: Într-o foarte mică măsură, deoarece România are un sistem semireglementat al prețului la gaze, ceea ce face ca trendurile din piață să influențeze foarte puțin prețurile din facturile românilor, consideră Asociația Energia Inteligentă.

În România, piața nu este liberă, nu există semnal de preț, acesta nu se formează în funcție de cerere și ofertă, nu ține cont de tendințele la nivel european, tariful fiind plafonat atât la producători, cât și la consumatorul final, poate la un nivel prea mare. Producătorii sunt obligați să vândă la preț de 150 de lei/MWh (30 euro / MWh), acesta fiind prețul de achiziție, la care se adaugă tarifele de transport, de distribuție și marja furnizorilor.

La consumatorul final casnic, prețul este plafonat la 0,31 lei/kWh, ceea ce înseamnă 310 lei/MWh (62 euro / MWh), iar la consumatorul noncasnic- 0,37 lei/kWh (370 lei/MWh sau 74 euro / MWh), la un consum anual de cel mult 50.000 MWh.

Facturi mai mari la curent din această lună

Facturi mai mari pentru curentul electric, chiar din această lună. Românii vor plăti mai mult pentru energia electrică, scumpirea fiind motivată de majorarea tarifelor de distribuție și transport.

Conform informațiilor furnizate de ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei), creșterea medie a tarifelor este de 3,4% pentru operatorii de distribuție a energiei electrice și de 1,50% pentru operatorul de transport. În anumite zone de distribuție, majorările pot atinge aproximativ 6%. Operatorii argumentează că este necesară creșterea tarifelor pentru a moderniza și îmbunătăți rețelele de distribuție.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Mesaje de Crăciun. E momentul să-ți faci timp pentru familie și prieteni

Mesaje de Crăciun. Este timpul să ne amintim cât de prețioși sunt cei dragi și să le oferim un gând bun, o urare sinceră...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...
Ultima oră
Pe aceeași temă