1.3 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeEconomieEconomie internăPiața imobiliară, în cădere! Față de anul trecut, numărul autorizațiilor de construcție...

Piața imobiliară, în cădere! Față de anul trecut, numărul autorizațiilor de construcție a scăzut cu 23,9%

Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România a scăzut, în primele opt luni, cu 23,9% faţă de perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1.539 autorizaţii), Nord-Vest (-1.181), Sud-Muntenia (-1.132), Vest (-932), Nord-Est (-792), Sud-Est (-722), Sud-Vest Oltenia (-604) şi Centru (-407).

În luna august 2023 s-au eliberat 3.115 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 1,9% faţă de luna iulie 2023, cu o suprafaţă utilă totală de 73.0973 mp (-16,1%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,1% sunt pentru zona rurală.

Conform sursei citate, în luna august 2023 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+59 autorizaţii). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+62 autorizaţii), Sud-Muntenia (+45), Bucureşti-Ilfov (+36) şi Nord-Est (+27). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-42 autorizaţii), Centru (-36), Sud-Vest Oltenia (-28) şi Vest (-5).

În luna august 2023 s-au eliberat 541 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-1,3 % faţă de luna iulie 2023), în suprafaţă utilă totală de 226.982 mp (-48,8 %).

Comparativ cu luna precedentă, în luna august 2023 s-a înregistrat o scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-216.575 mp). În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-154.299 mp), Vest (-32.542), Bucureşti-Ilfov (-29.803), Nord-Est (-7449), Sud-Muntenia (-6.078) şi Sud-Vest Oltenia (-1.727). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Est (+12.214 mp) şi Centru (+3.109).

August 2023 vs. August 2022

De asemenea, în luna august 2023 se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-23,0%) cât şi a suprafeţei utile totale (-31,7%), comparativ cu luna august 2022. În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-928 autorizaţii) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-198 autorizaţii), Nord-Est (-150), Sud-Muntenia (-113), Sud-Vest Oltenia (-107), Sud-Est (-99), Vest şi Centru (-91, fiecare) şi Bucureşti-Ilfov (-79).

Comparativ cu luna august 2022, în luna august 2023 s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-14,8%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+4,9%).

În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+10.625 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (+22.875 mp), Nord-Est (+19.757), Vest (+14.496), Sud-Muntenia (+1.690) şi Bucureşti-Ilfov (+565). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-37.676 mp), Sud-Est (-9.484) şi Sud-Vest Oltenia (-1.598).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Confruntări cu poliția la un marş al israelienilor de extremă dreaptă din Ierusalim

Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA,...

Cum poate ajuta toaleta ecologică la reducerea amprentei de carbon

Într-o eră în care preocupările legate de schimbările climatice și impactul asupra mediului devin tot mai accentuate, căutăm soluții inovatoare pentru a diminua amprenta...

CM Handbal feminin: România a pierdut cu Germania 22-24, dar păstrează șanse matematice la calificare după ce Japonia a învins Danemarca cu 27-26

România a fost învinsă de Germania cu scorul de 24-22 (9-12), joi seara, la Herning (Danemarca), în Grupa a III-a principală a Campionatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă