AcasăSocialJustițiePercheziții DNA într-un dosar de corupție militară: un șef din Jandarmerie, vizat...

Percheziții DNA într-un dosar de corupție militară: un șef din Jandarmerie, vizat de anchetă

El este suspectat că ar fi comis infracțiuni grave, asimilate corupției, în intervalul 2023–2025

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au declanșat, joi dimineață, o acțiune amplă în Capitală și în județele Brăila și Tulcea, în cadrul unei anchete care vizează posibile fapte de corupție în sistemul militar. Un ofițer cu funcție de conducere din Jandarmeria Română se află în centrul investigației, suspectat că ar fi comis infracțiuni grave, asimilate corupției, în intervalul 2023–2025.

Conform unui comunicat transmis de DNA, dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul Serviciului care se ocupă de infracțiunile de corupție comise de militari. Ancheta se află în faza incipientă, iar în baza mandatelor emise de instanță, au fost efectuate nouă percheziții domiciliare.

Descinderile au vizat mai multe locații: o instituție publică, cel mai probabil o structură din cadrul Jandarmeriei, și opt adrese aparținând unor persoane fizice sau unor firme implicate, direct sau indirect, în activitatea vizată de procurori. Acțiunile au avut loc simultan în București, Brăila și Tulcea.

Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii suplimentare privind natura presupuselor fapte, identitatea persoanelor implicate sau valoarea eventualului prejudiciu. Ancheta se desfășoară sub semnul confidențialității, fiind în derulare proceduri de ridicare de documente, echipamente electronice și alte probe relevante pentru cauza penală.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Preliminarii Liga Campionilor: FCSB a învins pe Inter Club d’Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0)

FCSB a învins formația andorrană Inter Club d'Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din București, în prima manșă a...

Preliminarii Liga Campionilor: FCSB a învins pe Inter Club d’Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0)

FCSB a învins formația andorrană Inter Club d'Escaldes cu scorul de 3-1 (2-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din București, în prima manșă a...

Lauren Sánchez Bezos impresionează la Paris cu geanta clutch de 6000 de dolari în formă de ceașcă de cafea

La aproape două săptămâni după ce a spus „da” lui Jeff Bezos într-o ceremonie fastuoasă în Italia, Lauren Sánchez Bezos a fost surprinsă într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă