14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiPagube de peste 16 milioane lei produse de ploile torenţiale în Botoșani

Pagube de peste 16 milioane lei produse de ploile torenţiale în Botoșani

“În perioada 25-30 iunie 2018 pe raza judeţului Botoşani au avut loc fenomene hidrometeorologice deosebite (grindină, ploi cu caracter torenţial, scurgeri de pe versanţi) care au produs pagube materiale pe raza unor tronsoane de străzi, drumuri comunale, săteşti, de exploatare, precum şi podeţe. Au mai fost uşor avariate locuinţe şi anexe gospodăreşti, obiective sociale-cămine culturale şi construcţii hidrotehnice: staţii de pompare şi baraje. De asemenea, pagube au fost înregistrate la culturile agricole (porumb, floarea soarelui, soia, cartofi, lucernă, legume, etc.)”, se precizează în comunicatul Prefecturii Botoşani.

Între localităţile în care au fost înregistrate distrugeri se numără municipiile Botoşani şi Dorohoi, oraşele Bucecea, Darabani, Flămânzi, Săveni şi Ştefăneşti, precum şi 46 de comune.

Comisiile care s-au deplasat în teren pentru evaluarea pagubelor au constatat că din cauza fenomenelor meteo extreme au fost afectaţi 417 kilometri de străzi şi drumuri comunale, cu o valoare a distrugerilor estimată la 15,04 milioane lei.

De asemenea, au fost constatate pagube în sumă de 285.265 lei la cele 113 locuinţe afectate şi de 557.466 lei la cele 183,66 ha de culturi distruse de ape.

Comisiile de evaluare a pagubelor au fost alcătuite din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Secţiei Drumuri Naţionale, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Direcţiei pentru Agricultură, Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Instituţiei Prefectului, ale judeţului Botoşani.

Membrii comisiilor s-au deplasat în teren în vederea constatării şi evaluării pagubelor produse, întocmindu-se procese verbale de evaluare pentru obiectivele afectate pe fiecare unitate administrativ-teritorială, în parte, se mai arată în comunicatul Prefecturii Botoşani.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă