-3 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
AcasăInternaționalOpera Națională din Washington se retrage din Kennedy Center. Care este motivul

Opera Națională din Washington se retrage din Kennedy Center. Care este motivul

Opera Națională din Washington (WNO) va părăsi Kennedy Center, au anunțat vineri cele două organizații, marcând cea mai recentă plecare din prestigioasa instituție artistică din Washington de la momentul la care aceasta a fost preluată de președintele Donald Trump și de aliații săi, transmite sâmbătă Reuters.

‘Astăzi, Opera Națională din Washington și-a anunțat decizia de a căuta o reziliere amiabilă anticipată a acordului său de afiliere cu Kennedy Center și de a relua operațiunile ca o entitate nonprofit în totalitate independentă’, a declarat opera într-un comunicat, precizând că această măsură a venit în urma unor schimbări în cadrul centrului.

Directorul artistic al operei, Francesca Zambello, a declarat pentru The Guardian, în noiembrie, că ar putea părăsi sediul său de peste 50 de ani, după o prăbușire a veniturilor și o încredere ‘zdruncinată’ a donatorilor în urma preluării de către Trump.

Un purtător de cuvânt al centrului a declarat că acesta a ‘luat dificila decizie de a se despărți de WNO din cauza unei relații dificile din punct de vedere financiar’, adăugând că plecarea ‘ne permite să facem alegeri responsabile care susțin stabilitatea financiară și viitorul pe termen lung al Trump Kennedy Center’.

Trump s-a auto-numit președinte al Kennedy Center

Opera a declarat că ‘noul model de afaceri’ al Kennedy Center ‘impune ca producțiile să fie finanțate integral în avans – o cerință incompatibilă cu operațiunile operei’, precizând că ‘serviciile centralizate de asistență furnizate anterior de Centru au fost reduse sau eliminate’.

Trump s-a auto-numit președinte al Kennedy Center, anul trecut, și și-a adus aliații în consiliul de administrație al acestuia. În decembrie, consiliul de administrație al instituției a votat pentru schimbarea numelui în John F. Kennedy Memorial Center for the Performing Arts, pe scurt Trump Kennedy Center.

De atunci, multe grupuri și artiști s-au retras din Centru, invocând drept motiv preluarea de către liderul republican.

Democrații au declarat că rebrandingul lui Trump nu are putere de lege, menționând că numele Centrului a fost stabilit de Congres.

Familia lui John F. Kennedy a denunțat schimbarea numelui instituției, descriind-o drept o subminare a moștenirii președintelui american ucis, notează Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Adrian Șut, aproape de debut la Al-Ain! Vladimir Ivic confirmă: „Va fi în lot, dar concurența e foarte mare”

Fostul mijlocaș al FCSB va prinde primele minute în Emiratele Arabe Unite, în meciul cu Al-Wahda.Vladimir Ivic, antrenorul sârb al celor de la Al-Ain,...

Val de frig extrem în România: ger, polei și vânt puternic până miercuri

Meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece până miercuri dimineață. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), România va fi afectată de ger...

Ninsorile aduc trafic de iarnă în Capitală și mai multe județe

Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă în municipiul București și în mai multe județe din țară, ca urmare a ninsorilor și a...
Ultima oră
Pe aceeași temă