OMS a declarat că își mobilizează centrul de logistică din Dubai pentru a pregăti provizii de urgență pentru tratamentele în urma „cutremurului uriaș” din Myanmar de vineri și a activat răspunsul de urgență, notează AFP.
OMS răspunde la cutremurul din Myanmar
Organizația Mondială a Sănătății coordonează răspunsul la cutremur de la sediul său din Geneva, având în vedere că acesta este considerat un „eveniment major”, cu „un risc semnificativ pentru viață și sănătate”, a spus purtătoarea de cuvânt Margaret Harris, într-o conferință de presă.
Am activat centrul nostru de logistică pentru a căuta în mod special provizii pentru traume, cum ar fi fixatori externi, deoarece ne așteptăm ca numărul răniților să fie foarte mare, a adăugat Harris.
Aceasta a menționat că OMS se va concentra și pe furnizarea de medicamente esențiale, având în vedere că infrastructura sanitară din Myanmar ar putea fi afectată.
Harris a subliniat că, datorită experienței recente cu cutremurele din Turcia și Siria din 2023, „știm foarte bine ce trebuie să trimitem prima dată”.
Organizația Națiunilor Unite pentru Sănătate dispune deja de o celulă specială care se ocupă cu Myanmar, țara fiind afectată de lupte între grupuri etnice rebele și armată.
Din fericire, OMS realizase recent o evaluare privind cele mai bune metode de a aduce provizii în Myanmar.
Suntem gata să intervenim — dar acum trebuie să știm exact unde, cum și de ce. Informațiile de la fața locului sunt esențiale în acest moment, a spus Harris.
CITEȘTE ȘI – Cutremur devastator de 7,7 grade în Myanmar, soldat cu pagube semnificative și victime multiple
În același timp, organizația medicală Medici Fără Frontiere (MSF) a cerut acces rapid în zonele afectate și aprobarea de urgență a proviziilor și personalului necesar.
„Personalul medical și umanitar MSF din Myanmar și din țările vecine este pregătit să răspundă la nevoile urgente ale comunităților afectate, odată ce autoritățile vor facilita accesul rapid și neîngrădit pentru echipele care trebuie să efectueze evaluări și să furnizeze îngrijiri medicale”, a transmis MSF într-un comunicat.
„Posibilitatea de a trimite echipe de evaluare — și ideal, echipe chirurgicale — este esențială în primele ore și zile după un cutremur pentru a oferi îngrijiri chirurgicale vitale pentru cei răniți”, se mai arată în comunicat.
Organizația cu sediul în Geneva a spus că având în vedere magnitudinea de 7,7 a cutremurului, impactul asupra populației „ar putea fi devastator”, mai ales pentru cei care au nevoie de ajutor imediat pentru rănile traumatice.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!