15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăO țară în criză: rotativa blocată, profesori în grevă, bani din PNRR,...

O țară în criză: rotativa blocată, profesori în grevă, bani din PNRR, în așteptare

Cu trei partide politice aflate la Guvernare, avem o țară în care aproape toate domeniile sunt blocate. După un an și jumătate de când Coaliția se află la Guvernare, am ajuns la un punct și de la capăt. Deși în aceste zile trebuia să fie gata lista noilor miniștri din Guvernul Ciolacu, totul este amânat. La fel și examenele de final de an sunt amânate din cauza grevei profesorilor, iar banii din PNRR sunt blocați pentru că nu a fost rezolvată problema pensiilor speciale.

Vineri este ziua în care Nicolae Ciucă își dă demisia din funcția de premier al țării și odată cu el pică întreg Guvernul, iar în continuare este așteptat Marcel Ciolacu să vină cu Guvernul său, doar că toate aceste planuri au fost date peste cap de greva profesorilor și mai nou a medicilor care spun că nu vor relua activitatea până nu va fi aplicată legea salarizării, iar în cazul medicilor și aceștia sunt deciși să oprească activitatea în spitale.

Dacă zilele trecute, UDMR tremura că va fi scos de la Guvernare, acum aceste discuții despre reîmpărțirea portofoliilor au fost stopate până la rezolvarea grevelor. Marcel Ciolacu a venit cu această propunere în care să preia un mandat cu probleme rezolvate. În aceste zile sunt miniștri somați să ia decizii importante înainte de finalul lor de mandat, iar această situație este atipică, deoarece dacă nu au reușit să soluționeze problemele în decursul a luni de zile, este greu de crezut că le pot rezolva în câteva zeci de ore și în plus noii miniștri au nevoie de timp până se acomodează pe noile funcții și vin cu noile lor programe.

În tot acest timp, Marius Budăi a făcut naveta la Bruxelles în speranța că va convinge Comisia Europeană că pensiile speciale trebuie păstrate, în loc să se preocupe de votul din Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale. Aceste pensii nu fac altceva decât să blocheze tranșe din PNRR și să pierdem miliarde de euro și plătim zeci de milioane de euro pe an pentru speciali.

Partidele chemate în weekend la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis cheamă partidele la Consultări abia sâmbătă, astfel că marțea viitoare ar trebui să aibă loc învestirea noilor miniștri despre care nu știm mai nimic, însă cel mai probabil niciunul dintre actualii miniștri nu își va păstra aceeași funcție. De asemenea, nici despre Nicolae Ciucă nu știm ce poziție va ocupa în noul Executiv. Cel mai probabil va fi vicepremier, însă el a negat că va ocupa poziția de ministru al dezvoltării, deținută în acest moment de UDMR, însă nu este exclus să fie din nou ministru la apărare, funcție deținută acum de PSD, care va reveni liberalilor.

“Sigur, eu mă pregătesc de sfârşitul mandatului. Nu ar fi nici onest, nici corect, nici principial să predau un mandat care să aibă probleme. Oricum sunt probleme, orice asumare de mandat înseamnă şi asumarea problemelor. Venim la guvernare să rezolvăm problemele. O astfel de chestiune nu aş putea să o fac pentru că nu mi se pare nici principial nici onest şi este o chestiune care are continuitate într-o coaliţie care şi-a asumat guvernarea într-o perioadă extrem de dificilă pentru ţara noastră”, a declarat premierul.

De cealalată parte, Marcel Ciolacu pe lângă aceste greve și neajunsuri spune că așteaptă să fie desemnat și apoi va demara negocierilor pentru formarea noului Guvern.

„Negocierile trebuie terminate după ce se desemnează noul premier. Întâi să avem un premier desemnat, nu putem începe negocierile și după aceea să se schimbe lucrurile după desemnare”, susțin surse din PSD.

Programul Coaliției din următoarele zile

Din sursele noastre, pe 25 mai ar avea loc o întâlnire între Ciucă, Ciolacu și Iohannis. Pe 26 mai, Ciucă își va depune mandatul. Pe 27 mai, au loc consultpri la Cotroceni, iar Iohannis anunță numele premierului, adică Ciolacu. Duminică, 28 mai, ar urma să fie prezentat programul de guvernare. Luni, 29 mai, va fi o ședință comună PSD, PNL și UDMR (?) pentru validarea noilor miniștri. Marți, 30 mai, are loc audierea miniștrilor în Parlament. Miercuri, 31 mai, votul în Parlament pentru cabinetul Ciolacu, iar vineri, 1 iunie, ar avea loc prima ședință cu Guvern.

În cazul în care nu se va face această rocadă, se va apela la interimat de 45 de zile, ceea ce automat înseamnă o criză politică.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă