8.4 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăInternaționalNoi măsuri de securitate pentru Slovacia

Noi măsuri de securitate pentru Slovacia

Preşedintele slovac Peter Pellegrini a promulgat miercuri un set de măsuri aprobate de parlament pentru îmbunătăţirea situaţiei securităţii în Slovacia.

După tentativa de asasinat, din luna mai, asupra premierului Robert Fico, vor fi implementate noi măsuri de securitate în Slovacia. Noile prevederi vor intra în vigoare pe 15 iulie, potrivit informațiilor agenției de presă TASR.

Pachetul de măsuri, cunoscut şi ca „lex atentat”, va introduce noi condiții pentru interzicerea adunărilor publice. Astfel, acestea vor fi interzise dacă se desfăşoară în apropiere de locuinţa unei persoane a cărei profesie este legată direct de scopul reuniunii şi organizatorul evenimentului nu acceptă schimbarea locului de desfăşurare. Pachetul prevede și că adunările nu mai pot avea loc în zonele folosite predominant în scopuri rezidenţiale, cu excepţia pieţelor, parcurilor şi a altor spaţii similare, astfel încât reuniunile să nu interfereze cu dreptul la intimitate al unui număr mare de oameni, și nici pe o rază de 50 de metri de palatul prezidenţial, sediul guvernului şi tribunale.

În text se precizează şi că preşedintele ţării, preşedintele parlamentului şi premierul au dreptul la o „proprietate echipată în mod adecvat”. De asemenea, prim-miniştrii şi preşedinţii parlamentului, cu mandat de două ori mai lung decât cel prezindețial, vor avea dreptul la o retribuţie pe viaţă.

Va crește protecția conducerii slovace. Cei care beneficiază de această protecție sunt: toţi liderii partidelor parlamentare, cât timp sunt membri ai parlamentului şi nu beneficiază de protecţie pentru exercitarea altei funcţii de stat, procurorul general, preşedintele Curţii Constituţionale.

Iustina Rusu
Iustina Rusuhttps://www.romanialibera.ro
Iustina Rusu, născută în iunie 2002, este o tânără jurnalistă și specialistă în comunicare din Iași, România. A absolvit Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Iași și este studentă la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Începând cu 1 iulie 2024, Iustina s-a alăturat echipei România Liberă, unde contribuie cu articole și reportaje săptămânale, precum și cu știri zilnice pe platforma online a publicației. Iustina are experiență în diverse roluri de jurnalism și PR, incluzând poziția de Coordonator PR la Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (2023-2024), reporter la Cuzanet (2022-2023) și colaborator la newsletter-ul "Iașul Nostru" (2023-2024). De asemenea, colaborează cu NewsBox începând din octombrie 2023.
Cele mai citite

Julia Sauter, locul 8 după programul scurt la Campionatele Europene de Patinaj de la Tallinn

Sportiva română Julia Sauter s-a clasat pe locul opt în urma programului scurt la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Tallinn, acumulând un...

Fondurile UE din 2024: între așteptări și realitate

România a încasat în 2024 doar 7,18 miliarde euro din fondurile europene nerambursabile, mult sub estimarea Guvernului de 14,29 miliarde euro În cazul unor categorii...

Accident aviatic în Washington: un avion de pasageri s-a ciocnit cu un elicopter militar

Autoritățile nu au furnizat bilanțul morților în urma impactului, însă senatorul american Roger Marshall din Kansas, de unde a provenit zborul, a sugerat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă