21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiNoi descoperiri în cel mai important sit arheologic din Moldova

Noi descoperiri în cel mai important sit arheologic din Moldova

Este vorba despre un sit arheologic căruia nu i-a fost acordată prea multă importanță, dar care le oferă istoricilor foarte multe vestigii ce îi ajută la interpretarea evoluției societăţii umane de-a lungul unei perioade de 4.000 de ani. Situl de la Negrilești, localitate aflată la câțiva kilometri de Tecuci, a fost descoperit în 1981 de arheologul tecucean Mircea Nicu. Situl a fost înscris în Lista Monumentelor Istorice, dar a urmat o lungă perioadă în care nu au mai fost efectuate cercetări arheologice.

În 2007 a fost reluată cercetarea preventivă pe fondul unor solicitări de descărcare de sarcină arheologică a unor terenuri pe care urmau să fie construite unele obiective edilitare, dar și din cauza unor intervenții neautorizate în perimetrul sitului. În campaniile de săpături arheologice din perioada 2007-2017 au fost descoperite aproximativ 300 de complexe arheologice, multe dintre acestea datând din neolitic și Epoca Bronzului.

„Între anii 2007 și 2017 au fost cercetate peste 50 de unități de săpătură, secțiuni și casete în mai multe sectoare ale sitului, punându-se în evidență numeroase complexe de locuire din diferite perioade istorice. Au fost descoperite 300 de complexe arheologice, locuințe, vetre, cuptoare de uz gospodăresc și ars ceramică, gropi menajere, morminte, încadrate cronologic în neolitic, Epoca Bronzului, perioada post-romană, și cea a secolelor VIII-X. Au fost, de asemenea, surprinse complexe și structuri arheologice din perioada medievală și epoca modernă”, ne-a declarat Costel Ilie, muzeograf la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi.

 

Vestigii din Epoca Bronzului

În lunile iunie și iulie, cu prilejul lucrărilor efectuate pentru construirea unei grădinițe în curtea școlii din Negrilești, arheologii de la Muzeele de Istorie din Galați și Tecuci, Costel Ilie, Tudor Mandache, Paul Ciobotaru și Daniela Alecsă, au organizat o nouă campanie de cercetare arheologică preventivă în situl „Negrilești – Curtea Școlii” și cu acest prilej au descoperit morminte din perioada medieval târzie, urmele unei locuințe din perioada post-romană, vestigii din secolul IV d.Hr. aparținând culturii Sântana de Mureș, precum și un nivel de locuire din Epoca Bronzului, cu materiale arheologice specifice culturii Noua, din mileniul II i.Hr., adică de acum 4.000 de ani. În primăvara acestui an, în altă locație din satul Negrilești, „La Pin”, au fost trasate şi cercetate trei unităţi de săpătură, dintre care două finanţate de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați şi una finanţată de Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci. Aici au fost identificate 34 de complexe arheologice, locuinţe, gropi menajere, instalaţii de ardere de uz casnic, datate în neoliticul timpuriu (cultura Starčevo-Criș), bronzul târziu (cultura Noua), perioada migrațiilor (sec. IV-V d.Hr.) și perioada premedievală (sec. VIII-X) și perioada modernă. 

Cele mai citite

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

BEC a stabilit că alegătorii ce au domiciliul în străinătate și reședința în țară din 11 aprilie nu vor vota la alegerile locale

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, marţi, o hotărâre care prevede că alegătorii cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând...

Rafael Nadal, victorie la revenirea în circuitul ATP! Spaniolul s-a calificat în turul secund la Barcelona

La revenirea în circuitul profesionist după mai bine de trei luni de absență, Rafael Nadal s-a calificat în turul secund al turneului ATP 500...
Ultima oră
Pe aceeași temă