23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiNicuşor Dan: Primăria recunoaşte că a umflat bugetul cu 2 miliarde

Nicuşor Dan: Primăria recunoaşte că a umflat bugetul cu 2 miliarde

Nicuşor Dan precizează, într-un comunicat, că, la momentul aprobării bugetului Primăriei Capitalei pe 2019 (23 aprilie 2019), a atras atenţia că veniturile sunt mult supradimensionate., pentru că estimarea pentru veniturile proprii ale municipalităţii (toate veniturile mai puţin cotele defalcate din impozitul pe venit), 3,5 miliarde lei, era de 10 ori mai mare decât media veniturilor proprii ale ultimilor trei ani.

Documentul intern al Primăriei Capitalei din iunie 2019 arată că Primăria Municipiului Bucureşti estimează că nu va încasa cel puţin 35% din veniturile estimate, adică cel puţin 2,37 miliarde lei, menţionează el.

„Prezentarea de date oficiale, vădit false, reprezintă o bătaie de joc la adresa bucureştenilor. În data de 30 mai Consiliul General a votat, la propunerea primarului, o rectificare bugetară în care reconfirma venituri totale de 6,8 miliarde lei. Peste câteva zile, printr-un document intern se arată că cel puţin 2,37 miliarde lei nu se vor încasa. Nu se cunoştea informaţia asta în 30 mai când s-a rectificat bugetul?”, adaugă Nicuşor Dan.

El spune că vrea să demonteze o minciună pe care primarul Firea o prezintă public de săptămâni încoace.

„Spune că explicaţia situaţiei financiare dezastruoase a municipalităţii vine din cotele defalcate pe venit, mai mici decât în anii precedenţi. (…) Primăria a primit cu doar 0,46 miliarde lei mai puţin în 2019 decât în 2018. Diferenţa până la 2,37 miliarde lei pe care primăria spune că nu le va încasa reprezintă 1,91 miliarde lei. Recunoscând că nu poate încasa 35% din venituri, primăria recunoaşte că a umflat artificial bugetul cu 1,91 miliarde lei. Singura soluţie pentru evitarea falimentului este o restructurare la sânge a cheltuielilor primăriei. Dacă cheltuielile vor continua în ritmul de până acum, falimentul este inevitabil”, încheie Nicuşor Dan.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că primăriile au bugetele mult mai mici decât li s-a promis la începutul anului, aflându-se într-un ”faliment nedeclarat”. Firea spus că s-a ajuns să nu poată fi asigurată funcţionarea curentă, iar facturile sunt ţinute neînregistrate pentru a nu se intra pe arierate.

”Am vorbit cu doamna prim-ministru, am anunţat această situaţie şi la Biroul Permanent Naţional şi s-a promis o întâlnire săptămâna viitoare cu doamna premier  şi cu domnul ministru de Finanţe. La această oră se desfăşoară o discuţie tehnică la Ministerul de Finanţe, cu doamna secretar general şi administratorii primăriilor. Situaţia este gravă, mă preocupă mai multe acest subiect pentru că, dacă intră Primăria Capitalei în incapacitate de plată, scade automat ratingul de ţară şi s-ar putea să ajungem la Consiliul Monetar”, a mai declarat Firea.

Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă