5.4 C
București
sâmbătă, 13 decembrie 2025
AcasăPoliticăNicușor Dan crede că în spatele lui Călin Georgescu au fost „corupții”...

Nicușor Dan crede că în spatele lui Călin Georgescu au fost „corupții” anilor 1990-200

Președintele României Nicușor Dan spune că are intuiția că în spatele lui Călin Georgescu s-ar afla oameni din „corupția românească” din anii 1990-2000, dar nu a vrut să dea nume.

Întrebat, marți seara, la Euronews România, ce informații lipsesc din informațiile deținute în cazul anulării alegerilor de anul trecut, Nicușor Dan a spus:

„Deci noi avem modul de operare, nu avem în momentul de față, pe niște lucruri pe care le bănuim, nu avem dovada cu cine a plătit. Dar pentru unde suntem în momentul de față? Sunt trei componente: Una de interferență rusă pe rețele sociale. Și aici dosarul cu care a venit Parchetul general este consistent, în sensul că acolo sunt date, așa cum spuneam mai devreme, ceea ce e greu să faci, sunt date site-uri și sunt date metode de promovare ale acestor site-uri care se duc în Rusia. Deci aici este o dovadă. Dar nu, ca să răspund și la ce lipsește, nu la toate site-urile și la toate metodele lor de promovare, ci sunt doar câteva, dar sunt câteva.

Există bănuieli că finanțarea a ajuns la 20 de milioane de euro

După aceea, pe partea de finanțare, avem acea dovadă cu domnul Peșchir, care a plătit un milion de euro. Noi bănuim că au fost 20 de milioane de euro. (…) Asta este estimarea pe care mi-au dat-o mie toți oamenii din consultanță politică care au făcut tipul acesta de campanii. Și după aceea avem și, și asta este cel mai bine documentat, încercările de destabilizare cu rețeaua Potra, cu venirea la București, cu armamentul pe care l-aveau. Deci asta este componenta cea mai bine documentată de către stat român în momentul ăsta. Și avem și cadrul general pe care noi, ca societate, nu-l aveam în momentul noiembrie 2024. Era ceva foarte, foarte abstract. Război hibrid”.

El a dat exemple de raporte externe care vorbesc de interferențe, nu numai în România, ci în întreg spațiul european.

Întrebat despre cele 20 de milioane de euro și de unde ar putea să vină acești bani, președintele a spus: „Eu am intuiția că în spatele lui Călin Georgescu au fost niște oameni din corupția românească a anilor 90-2000. Și din nou, am spus-o asta cu titlul de intuiție. Ca să ajungi de la intuiție la o probă, trebuie să verifici circuitul unor bani care s-au plimbat poate prin criptomonede, poate prin paradisuri fiscale și asta e dificil și ia timp”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Feyenoord, pusă la zid de presa olandeză după dezastrul de la București! „Echipa lui Van Persie a căzut complet, într-o manieră amatoristică”

Jurnaliștii din Țările de Jos au reacționat dur după victoria spectaculoasă a FCSB-ului, scor 4-3, în Europa League.FCSB a reușit o revenire spectaculoasă în...

Avertisment dur al șefului NATO: Europa trebuie să se pregătească „pentru un război ca pe vremea bunicilor”

Șeful NATO, Mark Rutte, lansează un mesaj alarmant către statele europene, afirmând că acestea trebuie „să se pregătească pentru un război așa cum numai...

Imagini satelit arată că petrolierul sechestrat de SUA a manipulat intenționat datele de localizare

Analiza imaginilor satelit și a datelor de urmărire realizată de ABC News sugerează că petrolierul sechestrat de Statele Unite la coasta Venezuelei ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă