10.7 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăNicolae Ciucă s-a văzut cu Roberta Metsola pe care a invitat-o în...

Nicolae Ciucă s-a văzut cu Roberta Metsola pe care a invitat-o în România

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a avut o întrevedere, marţi, cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, prilej cu care a invitat-o pe aceasta în România.

“În prima mea întâlnire cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, am subliniat disponibilitatea României de a avea un parteneriat cu Parlamentul European şi am invitat-o în România. Am subliniat, de asemenea, că ne bazăm pe întregul sprijin al Parlamentului European pentru aderarea la Spaţiul Schengen”, a scris Ciucă, pe Twitter.

De asemenea, el a avut o întrevedere cu preşedintele Partidului Popular din Spania, Nunez Feijoo.

“Comunitatea românească din Spania joacă un rol important ca punte pentru buna cooperare între cele două state. Am discutat cu Nunez Feijoo, preşedintele Partidului Popular, despre măsurile pe care Guvernul României le ia pentru a aborda provocările economice în curs de desfăşurare şi am cerut consolidarea prezenţei companiilor spaniole în România”, a transmis liderul PNL, pe Twitter.

Ciucă s-a întâlnit cu Roberta Metsola, invitând-o în România, dar și cu Maia Sandu, vorbind despre securitatea din regiune

Nicolae Ciucă a purtat discuţii şi cu Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, subiectul fiind situaţia de securitate din regiune şi sprijinul României în încercarea de a obţine statutul de stat candidat la UE, potrivit antena3.ro.

“Am discutat despre întâlnirile Maiei Sandu cu alţi lideri UE şi despre susţinerea de care se bucură Republica Moldova în comunitatea europeană”, a precizat Ciucă.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, participă, marţi şi miercuri, la Rotterdam, alături de mai mulţi liberali, la Congresul Partidului Popular European în care va fi aleasă conducerea PPE – preşedinte, vicepreşedinţi, secretar general şi trezorier.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. Pentru a marca acest moment aniversar, anul acesta va fi utilizat un nou...

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă