32 C
București
luni, 23 iunie 2025
AcasăSportFotbalNeymar, aproape de o revenire la Barcelona! Agentul său susține că transferul...

Neymar, aproape de o revenire la Barcelona! Agentul său susține că transferul este „fezabil” și depinde doar de club.

Atacantul brazilian, care a revenit la Santos după despărțirea de Al Hilal, își dorește să joace din nou pentru Barcelona, iar agentul său susține că o mutare pe Camp Nou este posibilă.

Neymar, gata pentru o revenire la Barcelona

Neymar s-a întors la Santos în această iarnă, după ce și-a încheiat contractul cu Al Hilal, echipă la care fusese transferat în 2023 pentru 90 de milioane de euro. Revenirea în țara natală l-a ajutat să își recâștige forma fizică, iar brazilianul visează la o nouă aventură în Europa. Barcelona este destinația preferată, clubul unde a evoluat între 2013 și 2017 și alături de care a câștigat 9 trofee, inclusiv UEFA Champions League.

Agentul său, Andre Cury, a declarat că Neymar regretă plecarea de pe Camp Nou și că este dispus să revină din sezonul viitor. În plus, din vară, brazilianul va fi liber de contract, ceea ce face ca mutarea să fie mult mai accesibilă pentru Barcelona, care încă are probleme financiare.

„Neymar ar fi încântat să revină la Barça. Nu ar fi trebuit niciodată să plece, iar întoarcerea lui este fezabilă. Neymar va fi liber de contract în iulie și își recapătă forma în Brazilia. Dacă există vreo șansă să revină la Barcelona, o va face cu mare plăcere. Totul depinde de club, dacă îl dorește, mutarea se poate face. Neymar mai are doi sau trei ani de fotbal la cel mai înalt nivel”, a declarat Cury pentru RAC1, citat de Mundo Deportivo.

În prezent, Neymar este concentrat pe sezonul din Brazilia, unde a adunat deja 7 apariții pentru Santos. Echipa sa va debuta la finalul acestei luni în Serie A braziliană, împotriva lui Vasco da Gama.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Sondaj: Românii consideră că revenirea lui Donald Trump la Casa Albă este benefică pentru România și pentru pacea mondială

Un sondaj realizat recent de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) arată că românii se numără printre europenii care cred că revenirea lui Donald...

Fraudă de proporții la Universitatea Politehnica Timișoara: peste 2,5 milioane de euro deturnați din fonduri europene și proprii

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au trimis în judecată patru angajate ale Universității Politehnica Timișoara, acuzate de deturnarea a peste 2,5...

Iranul amenință SUA după atacurile asupra siturilor nucleare: Bazele americane din Orientul Mijlociu, „ținte legitime”

După atacurile aeriene lansate de SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, Iranul avertizează că bazele americane din regiune vor fi tratate drept „ținte legitime”.Ali Akbar...
Ultima oră
Pe aceeași temă