16.7 C
București
miercuri, 14 mai 2025
AcasăȘtirile zileiNenorocire la Băilești: o femeie și copii mici au murit într-un incendiu...

Nenorocire la Băilești: o femeie și copii mici au murit într-un incendiu izbucnit în locuință

Tragedie într-un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada General Ghenescu, Băilești, Dolj. În urma unui incendiu care a cuprins în toiul nopții de marți spre miercuri apartamentul în care se aflau și-au pierdut viața o femeie în vârstă de 52 ani și doi copii de 3, respectiv 4 ani.

Incendiul care se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe cu patru etaje îi alertase pe ceilalți locatari ai imobilului, șase dintre aceștia fiind găsiți în fața blocului de către pompierii chemați să stingă focul.

„Un număr de şase locatari deja se auto-evacuaseră din bloc, echipajele de intervenţie procedând în primă instanţă la căutarea şi salvarea celorlalţi locatari, pompierii evacuând în afara imobilului alte zece persoane (şapte adulţi şi trei copii). Dintre acestea, trei persoane (un adult şi doi copii) care au fost găsite în apartamentul incendiat, în stare de inconştienţă, din cauza intoxicaţiei cu fum, au necesitat efectuarea imediată a manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de prim ajutor medical de urgenţă, cele trei persoane nu au supravieţuit.”, a anunțat ISU Dolj.

Pompierii au reușit să stingă incendiul și au demarat o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea lui. Cel mai probabil este vorba de o instalație electrică improvizată sau de conductori electrici izolați necorespunzător și care au generat un scurt-circuit ce a aprins locuința.

Cele mai citite

Hidroelectrica, lovită de secetă, cu profit în picaj

Producția netă de energie electrică s-a prăbușit, marcând un recul de 38% și atingând cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani pentru un...

„Pfizergate”: Comisia Europeană, sancționată pentru lipsa de transparență în cazul mesajelor Ursulei von der Leyen

Comisia Europeană a încălcat normele de transparență refuzând să acorde acces la mesajele text dintre președinta Ursula von der Leyen și directorul executiv al...

Hidroelectrica, lovită de secetă, cu profit în picaj

Producția netă de energie electrică s-a prăbușit, marcând un recul de 38% și atingând cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani pentru un...
Ultima oră
Pe aceeași temă