12.7 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Monede romane și podoabe de argint descoperite de un bărbat din Dolj. Ce recompensă a primit acesta

Peste 100 de monede romane şi podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani au fost descoperite într-o oală de un localnic din comuna Pieleşti.

Anunţul a fost făcut, vineri, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, care afirmă că zilele acestea cetăţeanul care a descoperit tezaurul şi-a primit recompensa, potrivit legii, adică 45% din valoarea pieselor.

„Un tezaur veritabil, descoperit în curtea unui doljean, a intrat în patrimoniul Muzeului Olteniei din Craiova. Peste 100 de monede romane şi podoabe de argint, vechi de aproape 2.300 de ani, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de restaurare şi conservare. Obiectele au fost găsite de un localnic din comuna Pieleşti, în luna mai a anului trecut. Acesta făcea săpături în grădina din curte, cu scopul amenajării unei piscine, dar a oprit lucrările în momentul în care a găsit o oală de ceramică plină cu monede. Imediat a anunţat autorităţile, iar vasul a fost preluat pentru expertiză de către specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Dolj”, a scris Cosmin Vasile pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, monedele romane şi bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei în următoarele luni. „A urmat un proces îndelungat de datare şi stabilire a valorii obiectelor găsite, iar concluzia a fost aceea a unei descoperiri de o valoare excepţională. Consiliul Judeţean Dolj şi-a dorit ca tezaurul să rămână în proprietatea judeţului, astfel că a respectat procedura legală de preluare în administrare. Astfel, zilele trecute, a fost efectuată plata recompensei stabilite prin lege pentru persoana care a făcut descoperirea, în cuantum de 45% din valoarea pieselor. Monedele romane şi bijuteriile dacice vor fi expuse la Muzeul Olteniei, în următoarele luni”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Ultima oră
Pe aceeași temă