AC Milan este foarte aproape să își numească noul antrenor, după un sezon dezamăgitor în care a ratat calificarea în UEFA Champions League.
Conducerea lui AC Milan a declanșat o amplă restructurare după finalul sezonului precedent, iar unul dintre principalele obiective a fost găsirea unui nou antrenor. Potrivit presei italiene, favorit să preia banca tehnică a grupării de pe San Siro este austriacul Oliver Glasner, fostul tehnician al celor de la Crystal Palace.
După ce a ratat calificarea în UEFA Champions League, clubul patronat de Gerry Cardinale a decis să producă schimbări importante la nivelul conducerii sportive și tehnice. Printre cei care au părăsit clubul s-a numărat și antrenorul Massimiliano Allegri.
Singurul care și-a păstrat poziția în cadrul proiectului este Zlatan Ibrahimović, rămas principalul consilier al patronului american și implicat activ în procesul de selecție a noului antrenor.
Conform informațiilor apărute în presa italiană, Oliver Glasner este foarte aproape de o înțelegere cu Milan. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani a fost dorit și de Feyenoord, însă ar fi ales să aștepte oferta formației italiene.
Glasner vine după o perioadă de succes în Anglia. Pe lângă câștigarea Cupei Angliei și a Supercupei cu Crystal Palace, austriacul și-a construit reputația și prin succesul european obținut cu Eintracht Frankfurt, alături de care a cucerit UEFA Europa League în 2022.
Rangnick, varianta pentru conducerea sportivă
Planul conducerii milaneze nu se oprește însă la banca tehnică. Oficialii clubului încearcă să îl convingă și pe Ralf Rangnick să accepte funcția de director tehnic.
Cei doi se cunosc foarte bine din perioada petrecută în cadrul grupului Red Bull. Glasner și-a început cariera de antrenor ca secund la Red Bull Salzburg, în timp ce Rangnick ocupa funcția de director sportiv.
Totuși, situația germanului este mai complicată. Acesta este concentrat în prezent pe activitatea sa la naționala Austriei și urmează să ia o decizie după încheierea Campionatului Mondial. Potrivit informațiilor din Italia, Rangnick și-ar dori libertate totală în implementarea filosofiei sale sportive înainte de a accepta oferta.
În cazul în care negocierile nu vor ajunge la un rezultat favorabil, o alternativă pentru postul de director sportiv este Ramon Planes. Acesta a mai lucrat în trecut la cluburi importante precum Espanyol, Tottenham Hotspur și FC Barcelona.
Dacă va fi confirmat oficial, Oliver Glasner va deveni unul dintre adversarii direcți ai lui Cristian Chivu în Serie A. De asemenea, austriacul ar intra într-un grup restrâns, urmând să fie doar al treilea antrenor austriac din istoria lui AC Milan, după Ferdi Oppenheim și Engelbert König.
Pentru Milan, numirea unui nou antrenor reprezintă primul pas dintr-un proiect prin care clubul încearcă să revină în lupta pentru titlu și pentru calificarea în UEFA Champions League după dezamăgirea sezonului recent încheiat.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!