Președintele Consiliului de Administrație al FCSB, Mihai Stoica, a lansat un apel către suporterii echipei pentru a ajuta la curățarea tribunelor de pe Arena Națională înaintea meciului retur cu PAOK, din play-off-ul Europa League.
Mobilizare generală pentru deszăpezire
Condițiile meteorologice dificile din ultimele zile au acoperit cu zăpadă Arena Națională, iar organizatorii fac eforturi pentru ca meciul să se desfășoare în cele mai bune condiții. Gazonul a fost protejat corespunzător și arată impecabil, dar tribunele trebuie curățate pentru a permite accesul suporterilor.
În acest context, Mihai Stoica a transmis un mesaj prin care îi invită pe fanii roș-albaștrilor să vină să dea o mână de ajutor:
„MOBILIZARE GENERALĂ! Hai să ne ajuți să scoatem zăpada din tribune și peluze la Arena Națională. Vino azi, la orice oră, nocturna va fi aprinsă cât va fi nevoie. Nu mai mergi la sală azi, faci brațe pe stadion cu noi. Vino și cu o lopată. Folie avem.”
În ciuda ninsorii, organizatorii au reușit să îndepărteze zăpada de pe o treime din teren, iar suprafața de joc este în stare perfectă pentru confruntarea de joi seară. PAOK Salonic a decis să nu efectueze antrenamentul oficial pe Arena Națională, astfel că gazonul va fi protejat până la ora partidei.
Atmosferă de zile mari la meciul FCSB – PAOK
FCSB – PAOK este sold-out, iar peste 50.000 de suporteri vor fi prezenți în tribune pentru a susține echipa lui Elias Charalambous. Grecii vor avea și ei o galerie importantă, cele 4.000 de bilete alocate fiind vândute în doar două ore.
Din vânzarea biletelor pentru această partidă, FCSB va încasa aproximativ 900.000 de euro, ceea ce reprezintă jumătate din suma obținută la meciul cu Manchester United. În total, încasările clubului din bilete, în sezonul 2024/2025, ajung la aproape 5 milioane de euro.
Dacă va trece de PAOK, FCSB va întâlni în optimile de finală învingătoarea dintre Olympique Lyon și Eintracht Frankfurt.
Programul fazei eliminatorii din Europa League:
- 21 februarie: tragere la sorți pentru optimi, sferturi și semifinale
- 6 și 13 martie: optimi
- 10 și 17 aprilie: sferturi
- 1 și 8 mai: semifinale
- 21 mai: finala (Bilbao)
FCSB pornește cu prima șansă după victoria din tur, 2-1, la Salonic. Meciul de joi, de la ora 19:45, va fi transmis în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!