8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăMediuEfecte devastatoare asupra fluviului Mississippi după trecerea uraganului Ida

Efecte devastatoare asupra fluviului Mississippi după trecerea uraganului Ida

Cursul râului Mississippi în Louisiana a fost reorientat după trecerea urganului Ida. Louisiana a fost lovită la exact 16 ani după uraganul Katrina.

Acesta era de categoria 4, „extrem de periculos”. El a ajuns duminică după-amiază în sud-estul statului Louisiana.

Uraganul a devastat zona cu rafale extreme de vânt, care au atins viteze maxime de 241 kilometri pe oră, valuri de viitură dezastruoase și averse abundente, potrivit centredaily.com.

Furtuna este încadrată, conform Associated Press, ca una dintre cele mai intense care au lovit vreodată SUA.

Uraganul Ida a luat atât de multă apă din Golful Mexic, conform lui Ricky Boyette de la US Army Corps of Engineers, încât inginerii au putut observa un debit negativ pe o porțiune a râului Mississippi.

Un raport grafic al U.S. Geological Survey a arătat că debitul râului a coborât până la minus 1,129842m³ pe secundă în localitatea Belle Chasse, Louisiana, la prima parte a după-amiezii de duminică.

Debitul se estimează la volumul de apă care curge printr-o anumită locație de-a lungul unui râu. Între orele 10:30 și 13:30, conform indicatorului USGS, debitul râului la Belle Chasse, care este situat la aproximativ 19,3 kilometri de New Orleans, a rămas negativ.

„În acest timp, debitul râului a încetinit de la aproximativ 2 picioare pe secundă până la aproximativ o jumătate de picior pe secundă în cealaltă direcție”, a spus un hidrolog supervizor de la USGS Lower Mississippi Gulf Water Science Center din Baton Rouge, Scott Perrien, pentru CNN.

Totuși, manometrul de la Belle Chasse, conform CNN, nu monitorizează tot debitul fluviului Mississippi, astfel că este posibil ca porțiunile mai adânci ale fluviului să nu fi schimbat cursul.

Uraganul Katrina, din 29 august 2005, a fost de categoria 3 și a afectat New Orleans. Uraganul Katrina a provocat cele mai multe pagube produse de o furtună în Statele Unite. Acesta a devastat New Orleans și alte zone aflate în calea sa, fiind, totodată, una dintre cele mai mortale cinci furtuni din țară. Uraganul a ucis peste 1.800 de persoane.

„Având în vedere amploarea efectelor sale, Katrina a fost unul dintre cele mai devastatoare dezastre naturale din istoria Statelor Unite”, menționează Serviciul Național de Meteorologie.

Pentru CNN, Perrien a afirmat că își aduce aminte „din întâmplare” că a fost „o oarecare inversare a fluxului” din Mississippi în perioada Katrina. „Dar este extrem de neobișnuit”, a spus Perrien presei.

Declasată în furtună tropicală, Ida se afla la circa 104 kilometri sud-sud-vest de Jackson, Mississippi, cu vânturi maxime susținute de 72 kilometri pe oră luni la ora 7:00, conform Centrului Național pentru Uragane. Aceasta se îndrepta spre nord pe deasupra sud-vestului statului Mississippi cu 12 kilometri pe oră.

Intensitatea vânturilor cu forța unei furtuni tropicale oscilează între 63 și 117 kilometri pe oră. Luni, la ora 7, Centrul Național pentru Uragane a atenționat că Ida încă aducea valuri de furtună severe și inundații instantanee în sudul Louisianei, dar și în zone din Mississippi și Alabama. Condițiile de furtună tropicală sunt susceptibile să persiste până luni dimineață sau la primele ore ale după-amiezii în zonele din Louisiana, Mississippi și Alabama.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă