Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 29 noiembrie, în cazul lui Radu Viorel Vrăcioiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în data de 29 noiembrie, Vrăcioiu ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
„Anterior, în data de 27 noiembrie, înainte de efectuarea operaţiei, medicul i-a reproşat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii”, se precizează în comunicat.