16.7 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăInternaționalMarea Britanie ia măsuri în privința exportului de arme către Israel

Marea Britanie ia măsuri în privința exportului de arme către Israel

Marea Britanie va suspenda imediat 30 din cele 350 de licențe de export de arme către Israel, deoarece există riscul ca aceste echipamente să fie folosite pentru comiterea unor încălcări grave ale dreptului internațional umanitar, a declarat ministrul de Externe, David Lammy, luni, potrivit Reuters.

Marea Britanie ia măsuri în privința exportului de arme către Israel

Lammy a declarat că decizia de a suspenda licențele nu echivalează cu o interdicție generală sau cu un embargo asupra armelor, ci se referă doar la cele care ar putea fi utilizate în conflictul dintre Israel și Hamas în enclava palestiniană Gaza.

Imediat după ce Partidul Laburist a câștigat alegerile în iulie, Lammy a anunțat că va actualiza evaluarea vânzărilor de arme către Israel, aliatul Marii Britanii, pentru a se asigura că acestea respectă legea internațională.

„Cu regret informez astăzi Camera (Comunelor, camera inferioară a parlamentului) că evaluarea pe care am primit-o mă împiedică să concluzionez altceva decât că, pentru anumite exporturi de arme britanice către Israel, există un risc clar că acestea ar putea fi utilizate pentru a comite sau facilita o încălcare gravă a dreptului umanitar internațional”, a transmis Lammy.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Categoria Fugi d-acia

Ion Iliescu, fost președinte al României despre celebrul lui zâmbet: „Am un zâmbet de Dacie”. Source link

Principele Radu al României este în vizită în Polonia

În zilele de joi, 10 octombrie, și vineri, 11 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principele Radu se află într-o vizită în Republica Polonă, în...

Liban: 22 persoane au fost ucise și 117 rănite în două atacuri israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă