Marcel Ciolacu, reales în funcția de președinte al PSD, a declarat, sâmbătă, că ar vrea să modifice Constituția României pentru mărirea mandatului aleșilor locali la cinci ani sau pentru reducerea mandatului Președintelui României la patru ani, potrivit Antena 3.
Ciolacu a fost întrebat, la finalul Congresului PSD, dacă se gândeşte să schimbe Constituţia, în cazul în care va ajunge preşedintele României, astfel încât şeful statului să aibă un mandat mai scurt, respectiv de patru ani, în loc de cinci ani, cât este mandatul în prezent.
„Categoric. Vedeţi, după, cred că 20 de ani, s-a reuşit să avem toate alegerile în acelaşi an. Cred că nu e bine nici într-un singur an să fie toate alegerile, dar măcar să suprapunem doi ani consecutivi să fie toate alegerile.
Dar consider că nu e problemă, ori mărim autorităţile locale la cinci ani, ori micşorăm la preşedinte. Nu putem să fim unii mai altfel decât alţii”, a precizat liderul PSD.
El a fost întrebat şi despre reducerea numărului de parlamentari, având în vedere că, potrivit celui mai recent recensământ, populaţia României a scăzut.
„Este o lege, care se va pune în aplicare. În momentul în care populaţia României scade, sunt mai puţini parlamentari.
La următorul exerciţiu electoral va interveni această schimbare, fiindcă se aplică de la următorul exerciţiu electoral. Nu mai trebuie să venim noi, e o lege, cu adevărat trebuie respectată”, a declarat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a fost reales ca președinte al PSD și și-a anunțat și candidatura din partea formațiunii la alegerile prezidențiale din iarnă.
Discursul lui Marcel Ciolacu la Congresul PSD – 2024: ”Un președinte pentru toți”
Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la Președinția României, promițând un mandat de unitate națională, reindustrializare și reforme economice pentru o țară mai prosperă.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a ținut un discurs important la Congresul partidului, unde și-a anunțat oficial candidatura la Președinția României. El a subliniat că România are nevoie de un președinte care să unească, nu să dezbine, și a promis un mandat centrat pe unitate națională, reindustrializare și reforme economice. Ciolacu a amintit de dificultățile traversate de PSD în ultimii ani și de reușitele partidului sub conducerea sa, punând accent pe recâștigarea încrederii cetățenilor și pe redresarea economică.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!