13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMajestatea Sa Margareta a României a primit cheia orașului Ploiești la „Cupa...

Majestatea Sa Margareta a României a primit cheia orașului Ploiești la „Cupa Reginei” la oină

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a primit cheia orașului Ploiești din partea primarului Andrei Liviu Volosevici, în cadrul ceremoniei de deschidere a „Cupei Reginei” şi „Cupei Regelui” la oină.

Competiția a început după ce corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, sub bagheta dirijorului Eduard Dinu, a interpretat Imnul de Stat al României și Imnul Regal.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a dat lovitura de începere a finalei „Cupei Reginei”, iar Alteţa Sa Regală, Principele Radu, a dat lovitura de începere a „Cupei Regelui”.

La finalul celor două meciuri de oină, primarul Ploieștiului, Andrei Liviu Volosevici, a decernat premiul „Take Ionescu”, iar viceprimarul Daniel Nicodim, a acordat premiul „Ion Luca Caragiale”.

„Cupa Reginei” și „Cupa Regelui” la oină sunt evenimente sportive organizate de Federația Română de Oină în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Oina este sport național, aflându-se se sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă