30.7 C
București
miercuri, 9 iulie 2025
AcasăȘtirile zileiMaia Sandu, a discutat la Bruxelles cu Traian Băsescu şi Siegfried Mureşan

Maia Sandu, a discutat la Bruxelles cu Traian Băsescu şi Siegfried Mureşan

În cadrul întrevederii cu fostul preşedinte român, Maia Sandu i-a mulţumit acestuia pentru susţinerea fermă acordată în perioada de criză politică de la Chişinău şi pentru interesul constant faţă de Republica Moldova. ”Vă mulţumim că aţi fost alături de noi în acele momente dificile şi că ne-aţi încurajat să nu renunţăm, în ciuda obstacolelor, şi să apărăm cu toată forţa democraţia în ţara noastră”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, Traian Băsescu a subliniat că este esenţial ca Republica Moldova să rămână un subiect important în discuţiile din Uniunea Europeană. Totodată, el a accentuat necesitatea finalizării cât mai rapide a interconectărilor, mai ales în domeniul gazelor naturale, precum şi rezolvarea altor probleme cu care se confruntă cetăţenii ţării.

În cadrul dezbaterilor desfăşurate miercuri, 24 iulie, în Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET), Traian Băsescu a remarcat că, deşi Republica Moldova beneficiază de aproximativ 30 de ani de asistenţă din partea Uniunii Europene, aceasta rămâne o zonă gri, accentuând, în acest context, că este necesar ca Republicii Moldova să i se ofere o perspectivă clară de integrare în UE, aminteşte Moldpres.

La întrevederea cu eurodeputatul Siegfried Mureşan, Maia Sandu l-a felicitat pentru noua funcţie din cadrul grupului PPE şi i-a mulţumit pentru susţinerea clară şi constantă a Republicii Moldova din ultima perioadă, acordată atât în numele Partidului Popular European (PPE), cât şi în nume personal.

În acest context, Siegfried Mureşan a reiterat disponibilitatea UE în menţinerea şi întărirea cooperării pe diverse aspecte de interes comun şi a subliniat că, în ultima perioadă, s-au întâmplat multe lucruri pozitive, cum sunt procesele vizând curăţarea sistemului de justiţie.

Vicepreşedintele grupului europarlamentar al PPE a menţionat importanţa păstrării interesului faţă de Republica Moldova şi că i-a îndemnat pe membrii Parlamentului European să întreprindă cât mai multe vizite în această ţară.

Oficialii au discutat, de asemenea, despre identificarea de noi oportunităţi pentru avansarea cooperării în domeniile prioritare. La întrevederi a participat şi ministrul moldovean al afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu.

Cele mai citite

Piețele europene ignoră amenințările lui Trump și mizează pe un acord cu Washingtonul

Marile burse din Europa au încheiat ziua de marți în teritoriu pozitiv, în ciuda retoricii comerciale dure, venite din partea lui Donald TrumpInvestitorii par...

UE încearcă să încheie un acord comercial cu SUA până la finalul lunii, în contextul noilor amenințări tarifare ale lui Trump

Uniunea Europeană încearcă să finalizeze un acord comercial cu Statele Unite până la sfârșitul lunii iulie, în timp ce președintele american Donald Trump a...

Guvernul Bolojan lansează o nouă emisiune de obligațiuni pe piețele internaționale

Guvernul condus de Ilie Bolojan a ieșit miercuri pe piețele internaționale cu o emisiune complexă de obligațiuni denominate în dolari și euro, prin intermediul...
Ultima oră
Pe aceeași temă