15 C
București
luni, 20 septembrie 2021

Liderul PNL Iaşi: Iaşiului îi va fi foarte greu să treacă peste această ruşine cu Tudorel Toader

Marius Bodea afirmă, miercuri, într-un comunicat de presă, că „PSD şi ALDE îl cultivă cu obstinaţie pe tovarăşul Tudorel”, în timp ce ministrul Justiţiei este combativ şi cu spirit de iniţiativă când vine vorba despre „apărarea borfaşilor de Justiţie şi a privilegiilor binefăcătorilor săi politici”.

„Iaşiului îi va fi foarte greu să treacă peste această ruşine cu Tudorel Toader în fruntea Justiţiei. Fost comunist de nădejde, tovarăşul Toader a ajuns astăzi să conducă lucrările Consiliului Uniunii Europene în materie de justiţie”, afirmă deputatul Marius Bodea.

Liberalul ieşean adaugă că „tovarăşul Tudorel răstălmăceşte cartea de Drept şi o interpretează ca pe un comentariu al unei poezii care se dă la bac”.

Marius Bodea mai spune că este regretabil că „un centru academic precum Iaşiul, recunoscut la nivel internaţional, a ajuns să fie reprezentat la vârf de cel cunoscut opiniei publice drept dom’ profesor de la Bălţi”.

La sfârşitul lunii trecute, peste 170 de absolvenţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au semnat o scrisoare deschisă, în care îi cer lui Tudorel Toader să-şi dea demisia din funcţia de rector al instituţiei, acuzându-l că, în calitate de ministru al Justiţiei, aduce prejudicii grave de imagine universităţii ieşene.

În 18 decembrie, 30 de profesori din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi au solicitat Senatului instituţiei să iniţieze procedurile pentru revocarea din funcţia de rector a lui Tudorel Toader, autosuspendat după numirea ca ministru al Justiţiei.

Semnatarii au precizat că demersul lor este „un răspuns la numeroasele nemulţumiri interne legate de prejudiciul grav de imagine adus Universităţii, precum şi la aşteptările societăţii civile formulate prin iniţiativa celor 25 de grupuri civice”.

Tudorel Toader s-a autosuspendat din funcţia de rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, începând cu 24 februarie 2017, pe perioada exercitătii mandatului de ministru al Justiţiei.

Ultima oră
Pe aceeași temă